castravete

CASTRAVÉTE, castraveţi, s.m 1. Plantă legumicolă cu tulpina agăţătoare, acoperită cu peri aspri, cu frunze mari şi cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă crud, murat sau gătit. ♢ expr. A vinde castraveţi la grădinar = a da explicaţii într-o problemă cuiva mai bine informat decât cel ce vrea să-l lămurească. 2. (zool., în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refăcut din castraveţi (pl. lui castraveţ < bg. krastaveţ, krastaviţa).

Trimis de cata, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CASTRAVÉTE s. 1. (zool.; Cucumis sativus) (prin Ban.) cucumăr, (Mold., Bucov. şi Transilv.) pepene. 2. castravete-de-mare v. holoturie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



castravéte s. m., pl. castravéţi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



castravéte-de-máre s. m.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CASTRAVÉ//TE castraveteţi m. 1) Plantă leguminoasă, având tulpina târâtoare, frunze mari acoperite cu peri aspri, flori galbene şi fruct verde alungit. 2) Fructul comestibil al acestei plante. 3): castravete-de-mare animal marin nevertebrat, cu corpul moale şi alungit; holoturie. /<bulg. krastavec

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



castravéte (castravéţi), s.m. – Plantă legumicolă al cărui fruct, de culoare verde, se consumă crud (Cucumis sativus). – var. crastavete. Mr. castraveţ, megl. căstrăveţ. bg. krastavica, din sl. krastavŭ "rîios" (Miklosich, Lexicon, 309; Cihac, II, 81; Meyer 177; Conev 48); cf. sb. krastavac, alb. krastavec.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER