- cal
- CAL s. 1. (zool.) cabalină, (pop. şi depr.) mărţână. 2. (iht.) cal-de-mare (Hippocampus hippocampus) v. căluţ-de-mare. 3. (tehn.) căluşel, război. (cal la moara de vânt.) 4. (tehn.) scaun. (cal la scăunoaie.)Trimis de siveco, 31.08.2005. Sursa: SinonimeCAL-DE-ÁPĂ s. v. libelulă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeCAL-DE-MÁRE s. v. morsă.Trimis de siveco, 15.11.2007. Sursa: SinonimeCAL-TURTÍT s. v. libelulă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeCÁLUL s. art. v. leul.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCALUL-DRÁCULUI s. v. libelulă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeCALUL-PÓPII s. v. libelulă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeMUSCA-CÁILOR s. v. tăun.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimePAŞTELE-CÁILOR s. v. traista-ciobanului.Trimis de siveco, 02.04.2009. Sursa: SinonimePĂDUCHELE-CÁLULUI s. v. colţul-babei.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeSAGNA-CÁLULUI s. v. tarhon.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeSTRECHEA-CÁILOR s. v. musca-calului.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeSUDOAREA-CÁLULUI s. v. osul-iepurelui.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeTRÂNTOR-DE-CÁI s. v. musca-calului.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimecal s. m., pl. cai, art. caiiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcal-de-ápă s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcoáda-cálului (bot.) s. f.Trimis de siveco, 22.11.2007. Sursa: Dicţionar ortograficdíntele-cálului (porumb) s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficmúscă de cal s. f. + prep. + s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficpáştile-cálului/páştile-cáilor (bot.) s. m.Trimis de siveco, 30.11.2006. Sursa: Dicţionar ortograficpădúchele-cálului s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficságna-cálului (bot.) s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficsápa-cálului s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCAL cai m. 1) Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la tracţiune şi la călărie. cal pursânge. cal şarg. ♢ cal de bătaie a) persoană hărţuită de toţi; b) problemă de care se ocupă multă lume şi care revine mereu pe primul plan. A fi (sau a ajunge) cal de poştă a fi întrebuinţat la toate; a alerga mult. A face (sau a ajunge) din cal măgar a face să ajungă într-o situaţie mai rea de cum a fost. La paştele cailor niciodată. A spune cai verzi pe pereţi a povesti lucruri nereale. O fugă (sau o alergătură) de cal o distanţă (destul de) mică. calul râios găseşte copacul scorţos cine se aseamănă, se adună. calul bun se vinde din grajd lucrul bun nu are nevoie de reclamă. calul are patru picioare şi tot se poticneşte pot greşi şi cei deştepţi. calul de dar nu se caută la dinţi (sau în gură) lucrurile primite în dar se iau aşa cum sunt, fără să se mai ţină seama de defecte. A cunoaşte ca pe un cal breaz a cunoaşte foarte bine pe cineva. Vrei, calule, orz? nu e nevoie să mai întrebi când vrei să-i faci cuiva bine. 2): cal-de-apă, calul-popii, calul-dracului libelulă. cal-de-mare peşte marin având capul asemănător cu cel al calului. 3): cal-putere unitate de măsură a puterii egală cu 75 de kilograme forţă-metri pe secundă. 4) Aparat de gimnastică pentru sărituri. 5) Piesă la jocul de şah ce reprezintă capul şi gâtul acestui animal. /<lat. caballusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcal (-ai), s.m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exerciţii de gimnastică). – 3. Piesă de şah. – 4. Mecanism care reglează presiunea morii de făină. – 5. Masă de dulgherie. – 6. Frînă a cilindrului războiului de ţesut. – 7. Lampă de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul morţilor. – Mr., megl. cal, istr. co. lat. caballus (Diez, I, 119 şi Gramm., I, 9; Puşcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. După ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oară, în sec. III a. cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripţie de la Callatis, în Dobrogea). Totuşi, noi cercetări sprijină ideea că este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo "castrat", de la cavus (v. Cocco, Caballus, "Biblios", XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelulă), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). cf. călare, călător, încălica. Der. căiesc, adj. (cabalin); căişor, s.m. (căluţ; şah; căluşei); căluţ, s.m. (dim. al lui cal; lăcustă, cosaş); căloniu, s.m. (Banat şi Trans., horn sau nişă în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; banchetă de căruţaş; scaun de tăbăcar); căluş, s.n. (piesă mică de lemn pe care se sprijină coardele întinse ale viorii; botniţă; şevalet; botniţă prevăzută cu cuie pentru a împiedica viţeii să sugă; piesă la războiul de ţesut, în general, suport, sprijin, reazem; mănunchi de alune care cresc împreună; dans tipic; joc de copii, cu un arc a cărui săgeată sau căluş se răsuceşte o dată cu coarda şi se lansează ca efect al mişcării de răsucire); căluşel, s.m. (căluţ; mănunchi de alune; bîrne care susţin coşul de moară; lăcustă, Dicticus verrucivorus); căluşei, s.m. (carusel, căişori; joc de noroc); căluşar, s.m. (dansator tipic; dansează în grupuri de 7, 9 sau 11, conduşi de o căpetenie care face legămînt să nu vorbească vreme de 40 de zile; poartă costume tipice, cu clopoţei la picioare, iar dansul lor este foarte complicat şi plin de figuri acrobatice); căluşerească, s.f. (dans tipic din Moldova); căluşeresc, adj. (propriu căluşarilor); căluşereşte, adv. (în felul căluşarilor); căluşerie, s.f. (grup de căluşari). – DAR îl explică pe căluşar prin căluş, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În căluşei este posibil să fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).Trimis de blaurb, 19.10.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
