caimacam

CAIMACÁM, caimacami, s.m. 1. Locţiitor al unor demnitari (turci). ♢ Compus: caimacam-aga = locţiitor al marelui vizir. 2. Locţiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei şi Ţării Româneşti până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locţiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [var.: caimacán s.m.] – Din tc. kaymakam.

Trimis de viorelgrosu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CAIMACÁM s. v. regent.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



caimacám s. m. (sil. cai-), pl. caimacámi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CAIMACÁM caimacami m. (în evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) Locţiitor al domnitorului. /<turc. kaymakam

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



caimacám (caimacámi), s.m. – 1. Locţiitor al marelui Vizir. – 2. În Muntenia şi Moldova, locţiitor al domnitorului începînd din sec. XVIII. – 3. Locţiitor al banului Craiovei; în jurul lui 1783 l-a înlocuit definitiv pe ban, al cărui titlu a fost de atunci doar onorific. – Mr., megl. căimăcam. tc. kaymakam (Roesler 594; Şeineanu, II, 76; Lokotsch 1010); cf ngr. ϰαϊμαϰάμης, bg. kaimakam. – Der. caimacameasă, s.f. (nevastă de caimacam); caimacamesc, adj. (propriu unui caimacam); caimacami, vb. (a conduce în calitate de caimacam; a guverna în interegn); caimacămie, s.f. (guvernare).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER