bătrân

BĂTRẤN, -Ă, bătrâni, -e, adj., s.m. şi f. I. adj. 1 Care trăieşte de mulţi ani, care este înaintat în vârstă. ♢ Fată bătrână = fată rămasă nemăritată după vremea măritişului. ♦ (Despre faţa sau înfăţişarea cuiva) Care şi-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrâneţe. 2. Care există de mult timp, de demult. II. S. m. şi f. 1. Persoană în vârstă înaintată. ♢ loc. adj. şi adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moşi-strămoşi. 2. (fam., la m. sg.) Tată; (la f. sg.) mamă; (la m. pl.) părinţi. – lat. betranus (= veteranus).

Trimis de paula, 28.05.2002. Sursa: DEX '98



BĂTRÂN s., adj. 1. s. moş, moşneag, (pop.) unchiaş, (reg. şi peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. şi Maram.) vâj. (Un bătrân cu plete albe.) 2. adj. trecut, vârstnic, (înv. şi reg.) vechi. (Un om bătrân.) 3. adj. străvechi, vechi, (fig.) cărunt. (Prin codrii cei bătrân.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



TATĂ BĂTRÂN s. v. unchi.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



bătrân adj. m., s. m. (sil. -trân), pl. bătrâni; f. sg. bătrână, pl. bătrâne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BĂTRÂN¹ bătrână (bătrâni, bătrâne) 1) şi substantival (despre fiinţe) Care trăieşte de mult timp; ajuns la o vârstă înaintată. Om bătrân. 2) fig. Care are caracterele fizice sau morale ale unei persoane de vârstă înaintată. ♢ Fată bătrână fată care a trecut de vremea măritişului, rămânând nemăritată. Lup bătrân om cu multă experienţă de viaţă; om încercat în viaţă. 3) rar (despre lucruri) Care este făcut de mult timp; care este în întrebuinţare de mult timp; vechi. [Sil. bă-trân] /<lat. veteranus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



BĂTRÂN² bătrână (bătrâni, bătrâne) m. şi f. 1) Persoană ajunsă la o vârstă înaintată. ♢ Din bătrâni din vremuri de demult; din moşi-strămoşi. 2) mai ales la pl. fam. Tata şi mama; părinţi. bătrânii mei. [Sil. bă-trân] /<lat. veteranus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



bătrîn (bătrấnă), adj. – 1. Înaintat în vîrstă. – 2. Vechi, de demult. – 3. (S.) Om în vîrstă. – 4. (s.m. pl.) Strămoşi. – 5. (înv.) Proprietate, teren moştenit de la un strămoş comun. – 6. În Munt. şi Mod., bunic. – 7. (fam.) Tată, tătic. – 8. (arg.) Bilet de o mie de lei. – Mr. bitărnu, megl. bitǫra, istr. betăr. lat. vĕtĕrānus (Densusianu, Hlr., 195; Puşcariu 195; REW 9287; Candrea-Dens. 151; DAR); cf., cu acelaşi sens ca in rom., vegl. vetrun, friul. vedran, v. triest. vedrano, v. ven. vetrano. În plus, acest sens este propriu lat. şi anterior folosirii militare. Forma sincopată vetranus este atestată în lat. Der. bătrîior, adj. (bătrînel); bătrînesc, adj. (propriu bătrînilor; tradiţional); bătrîneşte, adv. (ca bătrînii); bătrînet, s.n. (mulţime de bătrîni); bătrîneţe, s.f. (vîrstă înaintată); bătrînicios, adj. (cu aspect de bătrîn); bătrînie, s.f. (înv., tradiţie); bătrînime, s.f. (mulţime de bătrîni); bătrîniş, s.n. (plantă erbacee, Erigon Canadensis); bătrîni, vb. rar (a îmbătrîni); îmbătrîni, vb. (a deveni bătrîn).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER