- bură
- BÚRĂ s.f. Ploaie măruntă şi deasă (însoţită de ceaţă); burniţă, burniţeală, buroaică, – cf. scr. b u r a.Trimis de valeriu, 21.03.2003. Sursa: DEX '98BÚRĂ s. v. burniţă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeBÚRĂ s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimebúră s. f., g.-d. art. búreiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBÚR//Ă burăi f. Ploaie măruntă şi deasă; ploaie ciobănească; burniţă. /<sb. buraTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXbúră (-ri), s.f. – 1. (înv.) Furtună. – 2. Ceaţă; burniţă. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 şi Densusianu, rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja "furtună", cf. bg., rus. bura, sb. bura "vînt dinspre nord" (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας, , lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de "vînt dinspre nord" cat. boira, "ceaţă", lituan "búris" "aversă", alb. borë "zăpadă", ngr. μπόρα "vînt puternic" (cf. tc. bora, cu acelaşi sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Puşcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existenţa unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alţi cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicaţie nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniţă, s.f. (ploaie măruntă şi deasă); buracă, s.f. (ceaţă); buratec, s.n. (burniţă); burh(ăi)ală burniţă, burliţă, bîrnă, s.f. (burniţă); burniţos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).Trimis de blaurb, 25.11.2006. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
