- buric
- BURÍC, burice, s.n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ fig. Mijloc, centru. ♢ expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toţi. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primeşte hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roşietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98BURÍC s. 1. (anat.) ombilic. (buricul pruncului.) 2. vârf. (Şi-a fript buricul degetelui.) 3. (bot.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluţă-de-apă, umbreluţă-de-baltă.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeBURÍC s. v. centru, miez, mijloc.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeBURICUL-PĂMÂNTULUI s. v. mama-pădurii.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimeburíc s. n., pl. buríceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficburícul-ápei s. n.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBURÍ//C buricce n. 1) Cicatrice rămasă la mijlocul abdomenului (la om şi la mamifere) după tăierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spaţiu sau a unei suprafeţe situată la o distanţă egală de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. ♢ buriccul pământului centrul pământului. 3) fig. Organ, persoană, instituţie etc. cu rol decisiv în ceva; centru. ♢ A se crede buriccul pământului a se considera cel mai important dintre toţi. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat în organismul mamei şi primeşte de la ea hrană. ♢ Copilul cu multe moaşe rămâne cu buriccul netăiat când se apucă prea mulţi de o treabă, nu se realizează nimic. 5): buriccul degetului partea bombată de la vârful degetului. /<lat. umbulicusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXburíc (-ce), s.n. – 1. Ombilic. – 2. Vîrful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. lat. umbĭlῑcus (Puşcariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate *umbŭlῑcus, în care prima parte s-a simţit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. şi prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leagă în mod inexplicabil sensul de "centru" cu gr. ὀμφαλός, ca şi cum nu ar fi o extindere normală şi generală a sensului primitiv al cuvîntului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricătură, s.f. (proeminenţă).Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
