- adia
- ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. intranz. (Despre vânt) A sufla lin, uşor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde uşoare. 2. intranz. fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. tranz. (reg.) A mângâia, a atinge uşor. 4. intranz. (reg.) A clătina, a mişca uşor. [pr.: -di-a] – lat. *adiliare.Trimis de ana_zecheru, 12.08.2002. Sursa: DEX '98ADIÁ vb. (prin Transilv.) a trăgăna. (Vântul adia.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeADIÁ vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeadiá vb. (sil. -di-a), ind. şi conj. prez. 3 sg. adíe; ger. adiínd (sil. -di-ind)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ADIÁ pers. 3 adíe intranz. 1) (despre vânt) A sufla lin; a aburi. 2) (despre mirosuri, miresme) A se răspândi câte puţin. 3) fig. (melodii, cântece) A cânta încet şi fără cuvinte, ca pentru sine; a fredona; a murmura; a îngâna. 4) reg. A aminti printre altele; a pomeni. [Sil. -di-a] /<lat. adiliareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXADIÁ, adíi, vb. I. 1. intranz. (Despre vânt, la pers. 3) A sufla lin, uşor; (despre miros) a veni în unde uşoare. ♦ tranz. A murmura, a şopti. 2. tranz. (reg.) A mângâia; a atinge uşor. 3. intranz. (reg.) A clătina, a mişca. – lat. *adiliare (< ilia "pânză").Trimis de tavi, 20.01.2006. Sursa: DLRMadiá (-iéz, -át), vb. – 1. (Despre vînt) A sufla uşor. – 2. A clătina, a tremura, a mişca uşor. – 3. A mîngîia, a netezi. – Mr. adil’u "respir". < lat. ădŏlĕre "a transforma în aburi, a evapora", prin intermediul unei forme vulg. *ădŏliāre; cf. ădolĕscĕre "a transforma în vapori" sau "a degaja, a emana". Reducerea *aduia › adia pare dificilă (motiv pentru care Rosetti, I, 159 respinge acest etimon); însă cf. baiur › baier. Pentru sensul 3, cf. fr. flatter, din lat. flare. Etimonul *adūliāre a mai fost propus (DAR; REW 204 a), dar considerat ca der. vulg. de la adūlāre "a adula", ceea ce presupune că sensul 3 este cel primitiv (cf. împotriva acestei păreri Graur, BL, V, 86). Este puţin probabilă ipoteza lui Candrea , Conv. lit., XXXIX, 119 (cf. Candrea-Dens., 817; Pascu, I, 102), dintr-un lat. *adiliāre, de la ilia; şi cu atît mai puţin cea a provenienţei din halare sau anhelare (Giuglea, LL, II, 39); din pol. odwiać "a sufla" (Cihac, II, 1); sau din sb. dujem, bg. dujă "a sufla" (Scriban), care pare a proveni din rom.Trimis de blaurb, 27.08.2006. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
