- ţărm
- ŢĂRM, ţărmuri, s.n. Fâşie de pământ de-a lungul unei ape mari; p. ext. regiune de lângă o apă mare. ♦ fig. Tărâm, ţinut, meleag. [var.: (înv.) ţắrmur, ţắrmure s.n.] – Din ţărmur (înv., probabil < lat.).Trimis de cata, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ŢĂRM s. (geogr.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristanişte, vad. (A petrecut vacanţa pe ţărmul Mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ţărmul Oceanului Atlantic.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeţărm s. n., pl. ţărmuriTrimis de siveco, 19.02.2009. Sursa: Dicţionar ortograficŢĂRM ţărmuri n. 1) Fâşie de pământ de-a lungul unei ape mari; liman. ♢ ţărmul mării litoral. 2) fig. Regiune alăturată unei astfel de fâşii. ţărmul de nord. /Din ţărmur înv.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXţărm (-muri), s.n. – Mal, coastă, rivieră. – var. înv. ţărmure. lat. termĕn (Lambrior, rom., VII, 92; REW 8665; Puşcariu, Dacor., VIII, 306). Modificarea se datorează unei var. *termonem (Hasdeu, cuv. din Bătrîni, I, 306), ipoteză improbabilă; unui acuz. vulgar termĭnem (Ascoli, Arch. glott., II, 430), ipoteză insuficientă; unui dim. *termŭlus › ţărmur (Puşcariu 1715; cf. Puşcariu, Lr., 248); sau mai probabil pl. termĭna asimilat cu pl. în *ǒra › -uri prin intermediul unei asimilări n › r. Forma modernă este un sing. regresiv, după pl. ţămuri (Byck-Graur 28). Der. ţărmuri, vb. (a limita); neţărmurit, adj. (infinit, fără limite); ţărmuros, adj. (stîncos, abrupt).Trimis de blaurb, 26.02.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.