- ţuţ
- ŢUŢ, ţuţuri, s.n. (reg.) 1. Proeminenţă sau excrescenţă cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne ţuţ = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – et. nec.Trimis de laura_tache, 05.02.2003. Sursa: DEX '98ţuţ s. n., pl. ţúţuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficţuţ adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creaţie expresivă, care se bazează pe ideea de "ascuţit". Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc "a înşela". cf. toate cuvintele cu aceeaşi consonanţă care traduce aceeaşi idee de "vîrf", ţiglă, ţîţă, ţugu, ţurcă. – Der. ţuţă (var. Olt. ţoţă), s.f. (stog, claie, morman); ţuţui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se căţăra, a se cocoţa); ţuţui, s.n. (vîrf, pisc), cf. ţugui; ţuţul, s.n. (arg., penis); ţuţuian, s .m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, ţăran; mitocan); ţuţuiancă, s.f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); ţuţuienesc, adj. (transilvan; muntean); ţuţura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); ţuţuroi (var. ţuţur), s.n. (ţurţur; robinet), cf. ţurţur; ţunţurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).Trimis de blaurb, 12.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.