ţurcă

ŢÚRCĂ¹, ţurci, s.f. Beţisor ascuţit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băţ mai lung; jocul la care se foloseşte acest beţişor. – cf. ucr., rus. c u r k a.

Trimis de laura_tache, 30.10.2008. Sursa: DEX '98



ŢÚRCĂ², ţurci, s.f. Căciulă mare şi miţoasă făcută din blană de oaie ţurcană. – cf. ţ u r c a n.

Trimis de laura_tache, 05.03.2006. Sursa: DEX '98



ŢÚRCĂ s. (Transilv.) climpuş. (Jocul de-a ţurcă.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ŢÚRCĂ s. ţurcană. (Purta pe cap o ţurcă.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ţúrcă (beţişor, căciulă) s. f., g.-d. art. ţúrcii; pl. ţurci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŢÚR//CĂ¹ ţurcăci f. 1) Beţişor ascuţit la ambele capete pentru a putea sări cât mai departe la lovirea lui cu un alt băţ. 2) Joc pentru copii cu acest beţişor. A se juca de-a ţurcăca. [G.-D. ţurcii] /< ucr., rus. ţurka

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ŢÚR//CĂ² ţurcăci f. Căciulă mare şi miţoasă, confecţionată din blană de oaie ţurcană. /Orig. nec.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ţúrcă², ţúrci, s.f. (reg.) 1. căciulă mare şi miţoasă făcută din blană de oaie ţurcană. 2. lână colorată, toarsă subţire.

Trimis de blaurb, 24.03.2007. Sursa: DAR



ţúrcă (-ci), s.f. – 1. Căciulă de oaie. – 2. Tac, băţ lung şi subţire, folosit în anumite jocuri asemănătoare celui de biliard. – 3. Măscărici, paiaţă, mascat ce colindă pe la case în timpul sărbătorilor de Crăciun, în Trans. Origine incertă. Probabil aparţine aceleiaşi familii expresive a lui ţîr, care a ajuns să exprime ideea de "vîrf, pisc", cf. ţurţur şi ţurţan, s.n. (Olt., stîncă ascuţită). În general, dicţionarele consideră că cele trei sensuri sînt cuvinte independente; dar este evident sensul comun de "obiect ascuţit" (măscăriciul se termină de regulă cu un cap ascuţit şi corespunde la ceea ce se numeşte în Munt. barză). Există un anumit paralelism între formarea lui ţurcă şi cea a lui căciulă. Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 175, se gîndea la un cuvînt dacic. Cihac, II, 536, pornea de la mag. turcos "cu păr lung", pentru sensul 1, iar II, 427, de la sb. turica "măscărici", pol. tur "gogoriţă, sperietoare", pentru sensul 3. După Diculescu, Elementele, 439, ar trebui să se meargă la gr. συριϰός. În fine, Bogrea, Dacor., IV, 854, explică sensul 3 prin rut., rus. curka, care probabil provine din rom. cf. şi ţuţ, ţîţă, ţiglă. Der. ţurcan, adj. (se zice despre o anumită varietate de oi cu părul lung); ţurcănesc, adj. (făcut din lîna acestor oi); ţuşcă, s.f. (varietate de oiasemănătoare cu cele ţurcane), probabil în loc de *ţurşcă, cf. ţuşcă "basma cu noduri"; turcă, s.f. (Trans., paiaţă de Crăciun), var. a lui ţurcă, datorată unei contaminări cu turc, datorită aspectului său care vrea să inspire frică.

Trimis de blaurb, 10.04.2009. Sursa: DER