- ţop
- ŢOP interj. 1. Exclamaţie care însoţeşte o săritură, o mişcare bruscă sau (rar) care sugerează o cădere. 2. Exclamaţie care se rosteşte la sosirea cuiva sau la intervenţia neaşteptată a cuiva. ♦ Cuvânt care exprimă o schimbare subită de atitudine, de situaţie. [var.: ţup, ţúpa interj.] – Onomatopee.Trimis de cata, 29.07.2003. Sursa: DEX '98ţop/ţop-ţóp interj.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficŢOP interj. 1) (se foloseşte drept strigăt când cineva face o săritură). 2) (se foloseşte pentru a exprima o schimbare bruscă de situaţie sau de atitudine). /Onomat.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXţop, ţopi, s.m. (reg.) 1. coadă de păr înnodată cu o panglică făcută de fetele de la ţară. 2. floare artificială purtată la nunţi.Trimis de blaurb, 24.03.2007. Sursa: DARţop interj. – Exprimă ideea de salt sau de săritură neaşteptată. – var. ţup(a), ţopa. Creaţie expresivă: cf. hop, ţuşti şi REW 8960b, sb., slov. cop, rut. cuppā (Candrea). – Der. ţopăi (var. ţupăi), vb. (a sări, a sălta; a dansa prost); ţopăială, s.f. (săritură; dans); ţoapă, s.f. (mitocan, dobitoc); ţopîrlă (var. ţopîrcă), s.f. (ţăran, bădăran); ţopîrlan, s.m. (mîrlan, mitocan), cf. ngr. τσοπάνης.Trimis de blaurb, 24.03.2009. Sursa: DERţop (-pi), s.m. – 1. Panglică, fundă. – 2. Poreclă dată moţilor, care obişnuiesc să-şi împletească părul. germ. Zopf, prin intermediul săs. tsôp (Borcea 216). În ciuda afirmaţiei acestui autor, nu are nimic în comun cu ţopîrlan, cel puţin cu primul sens; cu cel de-al doilea ar putea exista o confuzie, destul de naturală, între ţop şi ţoapă.Trimis de blaurb, 24.03.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.