ţoală

ŢOÁLĂ, ţoale, s.f. (pop.; mai ales la pl.) Obiect de rufărie sau de îmbrăcăminte; spec. haină veche, uzată. – cf. ţ o l².

Trimis de valeriu, 07.05.2003. Sursa: DEX '98



ŢOÁLĂ s. v. cergă, cuvertură, haină, îmbrăcăminte, învelitoare, pătură, strai, velinţă, veşmânt.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ţoálă (obiect de îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. ţoálei; pl. ţoále

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŢOÁL//Ă ţoalăe f. 1) Obiect de îmbrăcăminte; haină; strai. 2) peior. Haină veche, ponosită. 3) v. ŢOL². /v. ţol

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ţoálă (-le), s.f. – 1. Covor, carpetă. – 2. Cuvertură, pătură. – 3. Haină, îmbrăcăminte. – var. ţol. Mr. ciol. tc. çul, prin intermediul ngr. τσόλι sau τσούλι (Densusianu, Filologie, 448; Pascu, Arch. rom., VI, 231; Romnzevalle 79; Scriban); ne scapă eventuala legătură cu v. sb. calun, ceh. caloun, pol. calun "covor" (Berneker 120). Din lat. stola (Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 190) nu este posibil; şi cu atît mai puţin din ţuhal (Byck-Graur 38). Der. ţoleturi, s.f. pl. (îmbrăcăminte); ţolic, s.n. (carpetă); ţolincă, s.f. (covor mic); ţolină, s.f. (femeie de stradă), cf. buleandră, fleandură, hanţă, tîrfă (după Philippide, Principii, 107, de la tol contaminat cu mag. cula); ţoandră, s.f. (gioarsă, haină veche), prin contaminarea lui toală cu ţundră (din mag. condra, după Pascu, R. critică, VI, 159; cf. Iordan, BF, II, 570); înţoli, vb. (a îmbrăca; refl., a prospera, a perveni). – cf. ţundră.

Trimis de blaurb, 21.03.2009. Sursa: DER