ţigan

ŢIGÁN, -Ă, ţigani, -e, s.m., adj. I. s.m. 1. Persoană ce face parte dintr-o populaţie originară din India şi răspândită în mai toate ţările Europei, trăind în unele părţi încă în stare seminomadă. ♢ expr. A arunca moartea în ţigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca ţiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca ţiganul la mal = a nu reuşi, a eşua într-o acţiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârşit. Tot ţiganul îşi laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparţine. E învăţat ca ţiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinşi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. II. adj. (Rar) Ţigănesc. – Din sl. ciganinŭ. cf. rus. ţ â g a n.

Trimis de valeriu, 24.02.2009. Sursa: DEX '98



ALBINA-ŢIGÁNULUI s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



PĂDUCHI-DE-ŢIGÁN s. pl. v. dentiţă.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



PEŞTELE-ŢIGÁNULUI s. v. fusar mare, pietrar.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



ŢIGÁN adj. v. ţigănesc.

Trimis de siveco, 20.03.2008. Sursa: Sinonime



ŢIGÁN s. 1. rom, (pop.) arapină, (fam. depr.) cioară, cioroi. (E ţigan de origine.) 2. ţigan nomad = corturar, şătrar, (rar) şătraş.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ţigán s. m., adj. m., pl. ţigáni; f. sg. ţigánă, pl. ţigáne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŢIGÁN ţigani m. 1) Persoană care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toată lumea, ducând (în unele zone) o viaţă seminomadă; rom. ♢ A se muta ca ţiganul cu şatra (sau cu cortul) a se muta foarte des; a nu avea un loc stabil de trai. A se deprinde ca ţiganul cu scânteia (sau cu ciocanul) a se deprinde cu greutăţile, cu nevoile. A se îneca ca ţiganul la mal a suferi o nereuşită tocmai la sfârşitul unei acţiuni. Tot ţiganul îşi laudă ciocanul se spune despre o persoană care se laudă (fără motiv) cu ce are. Calea ţiganului Calea Lactee. 2) pop. iron. Persoană brunetă. 3) peior. Persoană cu apucături urâte. /<bulg. ţiganin

Trimis de siveco, 18.03.2009. Sursa: NODEX



ţigán (-ni), s.m. – rom. – var. înv. aţigan. Mgr. τσίγγανος, prin intermediul sl. (a)ciganinŭ (Cihac, II, 433; Tiktin; c.f Vasmer, III, 294), cf. sb., cr. ciganin, slov. cigan, pol., rus. cygan, mag. cigány, tc. çengene (› cenghenea, s.f. ţigan, termen depreciativ). – Der. ţigană, s.f. (înv., femeie din neamul ţiganilor); ţigănărit, s.n. (înv., impozit pe ţiganii robi); ţigancă, s.f. (ţigană), din sl. cyganŭka; ţigăncuşe, s.f. (diminutiv de la ţigancă; plantă, Tagetes erecta); ţigănesc, adj. (privitor la ţigani); ţigăneşte, adv. (ca ţiganii); ţigăni vb. refl. (a se umili, a se căciuli; a se tîrgui exagerat); ţigănime, s.f. (mulţime de ţigani); ţigănos, adj. (cu aspect de ţigan; jegos); ţigănuş, s.m. (diminutiv de la ţigan; pasăre acvatică, Falcinellus igneus).

Trimis de blaurb, 09.03.2009. Sursa: DER