ţeapă

ŢEÁPĂ, ţepi, s.f. 1. Par lung şi ascuţit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuţită şi ţepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, aşchiuţă, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – cf. sl. č e p a t i.

Trimis de valeriu, 07.05.2003. Sursa: DEX '98



ŢEÁPĂ s. 1. ţepuşă, (Transilv. şi Ban.) ţăpăruie. (ţeapă este un par ascuţit.) 2. v. barbă. 3. (bot.) ghimpe, mărăcine, spin, ţepuşă, (reg.) şteap. (Măceşul e plin de ţepi.) 4. v. aşchie. 5. (anat.) ghimpe. (ţeapă la arici.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ţeápă (par, parte a unor păioase, aşchie) s. f., g.-d. art. ţépei/ţépii; pl. ţépe/ţepi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŢEÁPĂ ţepi f. 1) înv. Par lung şi ascuţit la un capăt, folosit ca instrument de tortură. A trage în ţeapă. 2) Parte ascuţită a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascuţită la un capăt, în care se înfige carnea ce trebuie friptă (la grătar); frigare. 4) Fir lung, subţire şi ascuţit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. Parte ascuţită a tulpinii de cereale rămasă după recoltare. 6) la pl. Păr aspru şi ţepos care acoperă corpul unor animale. ţeapă la arici. 7) Formaţie tare şi ascuţită ce creşte pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. ţepii; pl. şi ţepe] /cuv. autoht.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ŢEÁPĂ, ţepe, s.f. [+] (arg., în expr.) A da (sau a trage) ţeapă = a păcăli, a înşela, a escroca, a frauda; a ţepui. ♢ A lua ţeapă = a fi păcălit, înşelat, escrocat; a se ţepui.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: Neoficial



ţeápă (-ţépe), s.f. – 1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. sl. teti, tepą "a bate (monedă)" (Tiktin). Pare dublet al lui tapă, s.f. (tăietură în partea de jos a copacului pentru a-i marca direcţia de cădere la tăiere; margine, tiv; cep), a cărui der. din v. germ. tappa › germ. Zapfen (Giuglea, Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabilă. Legătura dintre teapă şi sl. cepŭ (Conev 65) nu este posibilă; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabilă.

Trimis de blaurb, 01.03.2009. Sursa: DER



ţeápă (-ţépe), s.f. – 1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascuţiş. – 3. Băţ, par. – 4. Par, instrument de tortură. – 5. Ac de insectă. – 6. Suliţă. – 7. Barbă, mustaţă de spic. – 8. Surcea, ţandără. – var. ţep. Mold. ţapă. Megl. ţapă. Origine incertă. Dacă e sigur că ţap "masculul caprei" este de origine expresivă ţeapă trebuie să aparţină aceleiaşi familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), şi care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati "a despica", sb. cepiti "a acoperi" (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivănescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de altă parte, coincide şi cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), şi cu it. zeppa "faţetă, teşitură", inzeppare "a găuri, a înfige, a bate cuie". Totuşi, intenţia expresivă nu apare clar; poate înrudit cu piţ-, puţ-, v. aici. Der. ţepos (var. ţăpos), adj. (ascuţit, spinos, înţepător); ţepuşe (var. ţăpuş(e), ţepuş), s.f. (băţ, vargă, ascuţiş; ac; vîrf sau dinte de furcă; spin, aşchie); ţepuşcă (var. ţăpuşcă), s.f. (Trans., beţişor, scobitoare); ţăpligă, s.f. (Olt., aşchie, ţandără); ţăpăruie, s.f. (Trans., par, ţăruş); ţăpoi, s.n. (furcă de paie); ţăpoaică, s.f. (unealtă de pescuit); ţapoş, adj. (înţepător; cu coarne drepte), care ar proveni din ţap şi din ţeapă; ţăpoşică, s.f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); ţepuşar, s.m. (lăncier, soldat înarmat cu lance); înţepa (var. înţăpa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a excita, a irita; înv., a trage în ţeapă); înţepător, adj. (care înţeapă, caustic, usturător); înţepătură, s.f. (împunsătură); înţepos, adj. (înţepător); înţepoşa, vb. refl. (a se înţepa); ţăpar, adj. (Olt., ascuţit).

Trimis de blaurb, 01.03.2009. Sursa: DER