- ţarină
- ŢÁRINĂ1, ţarini, s.f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, păşuni, păduri etc.). ♢ Poarta ţarinii = poartă făcută la începutul drumurilor care intră într-un sat. Gardul ţarinii = gard care împrejmuieşte un sat. 3. (Mai ales art.) Numele unui dans popular în perechi, cu mişcări moderate, care se dansează însoţit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [var.: (reg.) ţárnă, (înv.) ţeárină s.f.] – cf. scr. c a r i n a.Trimis de zorzonel, 20.01.2009. Sursa: DEX '98ŢARÍNĂ2, ţarine, s.f. 1. Soţia ţarului. 2. Titlu dat împărăteselor Rusiei; persoană care purta acest titlu. – Din fr. tsarine.Trimis de zorzonel, 20.01.2009. Sursa: DEX '98ŢÁRINĂ s. 1. v. arătură. 2. v. ogor.Trimis de siveco, 20.01.2009. Sursa: Sinonimeţárina (dans) s. f. art., g.-d. ţárineiTrimis de siveco, 20.01.2009. Sursa: Dicţionar ortograficţárină (ogor) s. f., g.-d. art. ţárinii; pl. ţáriniTrimis de siveco, 20.01.2009. Sursa: Dicţionar ortograficţarínă (soţia ţarului) s. f., g.-d. art. ţarínei; pl. ţaríneTrimis de siveco, 20.01.2009. Sursa: Dicţionar ortograficŢÁRIN//Ă ţarinăi f. 1) Teren pregătit special pentru culturi agricole; ogor. 2) mai ales art. Dans popular executat în perechi, cu mişcări moderate şi însoţit de strigăte. 3) Melodie după care se execută acest dans. [G.-D. ţarinii] / ţară + suf. ţarinăinăTrimis de siveco, 20.01.2009. Sursa: NODEXŢARÍN//Ă ţarinăe f. ist. 1) (în Rusia şi în alte state slave; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducătoare absolută a ţării; suverană, împărăteasă; regină. 2) Soţie a ţarului. [G.-D. ţarinei] /<fr. tsarineTrimis de siveco, 20.01.2009. Sursa: NODEXŢARÍNĂ s. f. 1. soţia ţarului. 2. titlu dat împărăteselor Rusiei. (< fr. tsarine)Trimis de raduborza, 20.01.2009. Sursa: MDNţárină (-ni), s.f. – Cîmp, ogor, arătură. sb. carina "vamă" şi "cîmp". Sensul iniţial este cel de "dare", de la car "împărat". Trecerea semantică se bazează pe ideea de "ceea ce este dincolo de impozite", cf. în rom. poarta ţarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cîmpul său, şi care era păzită de obicei de un slujbaş numit jitar. cf. Tiktin şi Densusianu, GS, I, 352; legătura cu bg. celina (cf. ţelină), propusă de Conev 68, nu este posibilă. Rut. caryna, rus. carina, par să fie sl., în contradicţie cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; şi Vasmer, III, 282.Trimis de blaurb, 26.02.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.