- ţap
- ŢAP, ţapi, s.m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre şi al căprioarei. ♢ Ţap ispăşitor = a) (în Biblie) ţap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătorirea ispăşirii cu toate păcatele neamului lui Israel şi care era apoi alungat în deşert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greşelile altora. ♢ expr. A sta ca un ţap logodit = a sta ţeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conţinutul unui astfel de pahar. 3. (art.) Numele unei constelaţii în care intră Soarele la solstiţiul de iarnă. – cf. alb. c a p , c j a p, scr. c a p.Trimis de cata, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ŢAP s. v. căprior, ichi.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeŢÁPUL s. art. v. capricornul.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeţap (animal, pahar) s. m., pl. ţapiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficŢápul (astron.) s. pr. m. art.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficŢAP1 ţapi m. 1) Mascul al caprei. ♢ A sta (sau a şedea) ca un ţap logodit a sta (sau a şedea) prostit, zăpăcit, dezorientat. ţap ispăşitor persoană care este trasă la răspundere pentru greşelile altora. 2) art. Constelaţie în care intră Soarele la solstiţiul de iarnă. /cuv. autoht.Trimis de siveco, 24.12.2006. Sursa: NODEXŢAP2 ţapuri n. 1) Cană de sticlă (cu o capacitate de 300 ml) din care se bea bere. 2) Conţinutul unei astfel de căni. /cuv. autoht.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXţap (-pi), s.m. – 1. Masculul caprei. – 2. Constelaţia Capricornului. – 3. Vas pentru bere. – 4. (Mold.) Unul din arşicele mai grele. – 5. Poreclă dată grecilor. – 6. (arg.) Popă. – Mr. cap. Origine obscură. Dintre multele ipoteze care s-au emis în jurul acestui cuvînt, cea mai probabilă pare să fie cea de creaţie expresivă (REW 9599; Pedersen, Z. vergl. Sprachwiss., XXXVI, 347), poate anterioară rom. cf. Copus gloss. lat., V, 503, 27: "Hircus caper zappu dicitur" şi dalm. zapo, alb. škjap, cap (Bartoli, II, 258; Capidan, Raporturile, 551; Graur, rom., LVI, 265; Rohlfs, Differenzierung, 67). Totuşi, der. directă a rom. pornind de la ilirică este dificilă fonetic; mai probabil nu este vorba de o continuare directă a cuvîntului moştenit, ci de o creaţie nouă, bazată pe aceleaşi intenţii expresive. În ce priveşte această intenţie, se consideră îndeobşte că este vorba de o dezmierdare pentru a chema un animal, germ. Lockruf. Mai sigur ar trebuie să se pornească de la ideea de "ascuţit, ţuguiat", ca în "ţeapă", a cărei familie expresivă ţine de "ţap". Acest nume a trebuit apoi să însemne "(animal cu) coarne lungi", cf. it. zappa "tîrnăcop". Celelalte ipoteze sînt mai puţin sigure; din sl. capŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 429); din alb. tšap (Meyer, 387; Pascu, II, 223; Berneker, 121; cf. Philippide, II, 738), din iranianul čapis (Roswadowski, Mitt. Inst. Wien, 278; Vasmer, Grekoslaw. Etym., III, 222; Roswadowski, R. Études sl., II, 109; Densusianu, GS, I, 242). Sensul 3 este traducerea modernă a germ. Bock. cf. şi Rohlfs, ZRPh., XLV, 664; Rosetti, II, 123; Puşcariu, Lr., 180. Cuvîntul a trecut din rom. la limbile cu care a avut contact: alb. ts(i)ap, (t)skjap, ngr. τσάπος, sb., cr., slov., ceh., pol., rut., ucr., rus. cap, mag. cáp (Berneker 121; Vasmer, III, 281; Edelspacher 11). cf. ţeapă.Trimis de blaurb, 23.02.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.