ţambal

ŢAMBAL, ţambale, s.n. Instrument muzical popular de percuţie, alcătuit dintr-o cutie de rezonanţă de formă trapezoidală, aşezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [pl. şi: ţambaluri – var.: ţimbál s.n., ţimbálă s.f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

Trimis de laura_tache, 05.02.2003. Sursa: DEX '98



ŢAMBÁL s. (muz.) (reg.) verghină.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ţambál s. n., pl. ţambále

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŢAMBÁL ţambale n. Instrument muzical de percuţie constând dintr-o cutie de rezonanţă pe care sunt întinse coarde metalice, puse în vibraţie prin lovirea cu două ciocănele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ţambál (-le), s.n. – 1. Instrument muzical cu coarde, clavicord. – 2. (arg.) Barbă aspră greu de bărbierit. – 3. (arg.) Telegramă. lat. cymbalum, prin intermediul germ. Zimbal, mag. cimbalom (› var. ţimbal), cf. ngr. ϰύμβαλον, sl. kimvalŭ (› var. înv. chimval, s.n., timpan, tobă), fr. cuymbale (› var. cimbal, s.n., timpan). – Der. ţambalagiu, s.m. (cîntăreţ la ţambal).

Trimis de blaurb, 20.02.2009. Sursa: DER