ştiinţă

ŞTIÍNŢĂ, ştiinţe, s.f. I.1. Faptul de a avea cunoştinţă (de ceva), de a fi informat; cunoaştere. ♢ loc. adv.Cu (sau fără) ştiinţă = (ne)ştiind; (in)conştient; cu (sau fără) voie. Cu bună ştiinţă = conştient, având cunoştinţa deplină a faptelor. Cu (sau fără) ştiinţa cuiva = cu (sau fără) consimţământul ori aprobarea cuiva. Spre ştiinţă = ca să se ştie. ♦ Veste, ştire. 2. Conştiinţă. II.1. Pregătire intelectuală, instrucţie; învăţătură, erudiţie. ♢ Ştiinţă de carte = cunoştinţe de scriere şi de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire; ansamblu de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu al cunoaşterii. ♢ Om de ştiinţă = savant, învăţat. [pr.: şti-in-] – Şti + suf. -inţă (cu unele sensuri după fr. science).

Trimis de silvia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



Ştiinţă ≠ neştiinţă

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



ŞTIÍNŢĂ s. 1. disciplină. (Cibernetica este o ştiinţă recentă.) 2. învăţătură, (latinism rar) sapienţă, (înv.) dăscălie. (ştiinţă despre creşterea albinelor.) 3. ştiinţa despre ştiinţă = scientică, scientologie; ştiinţa exegezei v. hermeneutică; ştiinţa politică = politologie; ştiinţa viitorului = futurologie, prospectivă, viitorologie. 4. erudiţie, (fam., adesea ir.) savantlâc. (E uimit de ştiinţă lui.) 5. v. îndemânare. 6. v. măiestrie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ŞTIÍNŢĂ s. v. conştiinţă, cuget, cunoaştere, cunoştinţă, gândire, informaţie, pregătire, spirit, suflet, ştire, veste.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ştiínţă s. f., g.-d. art. ştiínţei; pl. ştiínţe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŞTIÍNŢ//Ă ştiinţăe f. 1) Sferă de activitate umană a cărei funcţie constă în dobândirea şi sistematizarea teoretică a cunoştinţelor despre realitate. ştiinţăe sociale. ştiinţăele naturii. ♢ Om de ştiinţă învăţat; savant. 2) Totalitate a cunoştinţelor dintr-un anumit domeniu; disciplină. Cibernetica este o ştiinţă recentă. ♢ ştiinţă de carte a) cunoştinţe elementare (de a scrie şi de a citi); b) erudiţie. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoaştere. ♢ A avea ştiinţă despre ceva a avea cunoştinţă despre ceva. Cu (sau fără) ştiinţăa cuiva cu (sau fără) ştirea cuiva. Cu bună ştiinţă în mod conştient. [G.-D. ştiinţei; Sil. şti-in-] /a şti + suf. ştiinţăinţă

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ŞTIINŢĂ s. f. 1. ansamblu sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire. 2. cunoaştere (despre ceva). 3. pregătire intelectuală, învăţătură; erudiţie. (după fr. science)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



ştiínţă (-ţe), s.f. – 1. Cunoaştere. – 2. Cunoştinţă. lat. scientia (Tiktin; lipseşte în REW 7718a), cf. şti sau rezultatul intern de la şti, ca voinţă ‹ voi, năzuinţă ‹ năzui, etc. – Der. ştiinţific, adj., după fr. scientifique; ştiinţificeşte, adv. (din punct de vedere ştiinţific); neştiinţă, s.f. (ignoranţă); neştiinţific, adj. (fără metodă ştiinţifică); înştiinţa, vb. (a informa, a aviza, a face cunoscut; a anunţa, a preveni; refl., înv., a lua cunoştinţă, a-şi asuma); înştiinţător, adj. (informator, anunţător).

Trimis de blaurb, 22.01.2009. Sursa: DER