şerb

ŞERB, şerbi, s.m. 1. (În orânduirea feudală) Ţăran legat de pământul moşierului, depinzând cu persoana şi cu bunurile sale de acesta; iobag. 2. (înv.) Sclav, rob. – lat. servus.

Trimis de LauraGellner, 28.04.2004. Sursa: DEX '98



ŞERB s. v. iobag.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ŞERB s. v. aservit, rob, sclav, subjugat.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



şerb s. m., pl. şerbi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



Şerb şerbi m. 1) (în epoca feudală) Ţăran dependent de stăpânul feudal; iobag; serv. 2) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependenţă absolută faţă de un stăpân; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



şerb (-bi), s.m. – 1. Sclav, rob. – 2. Iobag. lat. sĕrvus ([Puşcariu 1581; REW 7876), cf. it., port. servo, prov. ser, fr. serf, sp. siervo. – Der. şerbi (megl. sirbés, sirbiri), vb. (a se găsi în situaţia de şerb), din lat. sĕrvῑre (Puşcariu 1582; cf. REW 7874); şerbie (var. şerbire), s.f. (sclavie; servitute); ş(e)arbă, s.f. (femeie iobagă). Serbi este dubletul lui servi, vb., din fr. servir, cu der. (din fr.) servantă, s.f.; serviabil, adj.; serviciu, s.n.; servietă, s.f.; servil, adj.; servilism, s.n.; servitor, s.m.; servitoare, s.f.; servitudine, s.f. Serv (var. servus), s.m. "servitorul dumneavostră", ca formulă de curtoazie vine din germ. Servus. Deservi, vb. (a servi, a face serviciul de comunicare; a aduce prejudicii, a defavoriza), din fr. desservir, der. desert, s.n., din fr. dessert; deservant, s.m. (econom). Şervet, s.n. (prosop; bucată de pînză), dubletul lui servietă, cf. mr. şărvetă "batistă", alb. šërvetë, indică o evoluţie fonetică greşit explicată, cf. it. salvetta › mag. szalveta › Trans. salvet (Gáldi, Dict., 156), ngr. σερβέτα.

Trimis de blaurb, 05.12.2008. Sursa: DER