şarpe

ŞÁRPE, şerpi, s.m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase şi neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mişcări ondulatorii; (şi la sg.) reptilă din acest ordin. ♢ Şarpe de casă = specie de şarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăieşte mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Şarpe de alun = şarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăieşte la noi prin pădurile de alun şi prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Şarpe cu clopoţei = specie de şarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoşi care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Şarpe cu ochelari = cobră. ♢ expr. (A ţipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de şarpe = (a ţipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de şarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca muşcat de şarpe = a se înfuria, a-şi ieşi din fire. A încălzi (sau a creşte) şarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste şi bunăvoinţă unui om nerecunoscător. A-l muşca pe cineva şarpele de inimă. se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l muşca (pe cineva) şarpele invidiei (ori al vanităţii) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca şarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [var.: şérpe s.m.] – lat.pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98



FLOAREA-ŞÁRPELUI s. v. mama-pădurii.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



LIMBA-ŞÁRPELUI s. v. pătlagină, stupitul-cucului.

Trimis de siveco, 13.11.2007. Sursa: Sinonime



OCHIUL-ŞÁRPELUI s. v. miozotis, nu-mă-uita, ochii-păsăruicii.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



PĂLĂRIA-ŞÁRPELUI s. v. burete-pestriţ, burete-şerpesc.

Trimis de siveco, 09.11.2008. Sursa: Sinonime



ŞÁRPE s. 1. (zool.) ofidian, (reg.) gândac, peşte, (înv.) zmeu. 2. (zool.) şarpe-cu-clopoţei (Crotalus horridus) = crotal, (înv.) şarpe-sunător; şarpe-cu-ochelari (Naja naja) = cobră, (rar) naja. 3. (entom.) şarpe-orb (Iulus terrestris) = iulus. 4. (astron.; art.) (reg.) calea-rătăciţilor.

Trimis de siveco, 29.12.2006. Sursa: Sinonime



ŞÁRPE s. v. balaur, membru, penis, serpentină, ţipar.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



límba-şárpelui (bot.) s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



pălăría-şárpelui s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



şárpe s. m., pl. şerpi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŞÁRPE şerpi m. 1) la pl. Ordin de reptile cu corpul lung, cilindric, foarte flexibil, lipsit de picioare. 2) Reptilă din acest ordin. ♢ A se zvârcoli ca în gură de şarpe a nu-şi găsi locul de durere, de spaimă sau de nerăbdare. A călca şarpele pe coadă a deranja foarte tare pe cineva. A încălzi un şarpe la sân a ocroti un om nerecunoscător. A sări ca muşcat de şarpe a fi cuprins brusc de mânie. şarpe-de-casă specie de şarpe neveninos, care trăieşte în apropierea caselor. şarpe cu clopoţei specie de şarpe veninos, a cărui coadă este acoperită cu solzi care produc un sunet caracteristic; crotal. şarpe cu ochelari specie de şarpe veninos, cu gâtul plat, pe care se disting pete de forma unor ochelari; cobră. 3) fig. Om făţarnic; ipocrit. /<lat. serpens

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



şárpe (şérpi), s.m. – Reptilă tîrîtoare cu corpul cilindric. – var. Mold. şerpe. Mr. şarpe, megl. şarpi, istr. şǫrpe. lat. sĕrpes în loc de sĕrpens (Diez, I, 380; Puşcariu 1527; REW 7855), cf. it., port. serpe. – Der. şerpoaică (var. şerpoaie), s.f. (femela şarpelui; harpie, femeie perfică); şerpamă, s.f. (Banat, mulţime de şerpi); şerpar, s.m. (anghilă, Cobitis fossilis; varietate de acvilă, Circaetus gallicus); şerpar, s.n. (brîu lat de piele); şerpesc, adj. (de şarpe); şerpeşte, adv. (ca şerpii); şerpiu, adj. (de şarpe); şerpînţă, s.f. (genţiană, Gentiana cruciata); pe care Puşcariu 1583 şi REW 7856 îl derivă de la un lat. *sĕrpentia; şerpariţă, s.f. (plantă, Polygala vulgaris); şerpos, adj. (de şarpe); şerpui, vb. (a merge ca şarpele); şerpuitor, adj. (care şerpuieşte); şerpuitură, s.f. (sinuozitate). – Der. neol. serpentin, adj.; serpentină, s.f., din fr.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER