înota

ÎNOTÁ, înót, vb. I. intranz. 1. A se mişca ritmic pentru a pluti şi a înainta la suprafaţa apei sau în apă. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părţile de un lichid. ♦ fig. A fi copleşit, apăsat de ceva. ♦ fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ fig. A avea ceva din abundenţă. – lat. pop. innotare.

Trimis de valeriu, 04.04.2008. Sursa: DEX '98



ÎNOTÁ vb. v. naviga, pluti.

Trimis de siveco, 04.04.2008. Sursa: Sinonime



înotá vb., ind. prez. 1 sg. înót, 3 sg. şi pl. înoátă, perf. s. 1 sg. înotái

Trimis de siveco, 04.04.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



A ÎNOTÁ înót intranz. 1) (despre fiinţe) A se deplasa prin apă, făcând mişcări ritmice. 2) A străbate un mediu. înota prin noroi. 3) fig. A fi prins din toate părţile (de ceva). Ochii îi înoată în lacrimi. 4) fig. A trăi, lăfăindu-se. înota în belşug. /<lat. innotare

Trimis de siveco, 04.04.2008. Sursa: NODEX



înotá (-t, -at), vb. – 1. A se mişca ritmic pentru a pluti şi înainta în apă. – 2. A pluti. – 3. A avea ceva din abundenţă. – 4. A fi cufundat într-un lichid. – 5. A vîsli, a naviga. – var. înnota, (înv.) nota. – Mr. (a)not, (a)notare. lat. *notāre în loc de natare (Diez, I, 291; Densusianu, Hlr., 89; Puşcariu 868; Candrea-Dens., 1263; REW 4443; DAR; Rosetti, I, 159), cf. alb. notoń (Meyer 311; Philippide, II, 648), it. nuotare, prov. nodar, v. fr. noer (it. natare, prov., cat., sp., port. nadar provin direct din clasicul natare). Pentru schimbarea a › o din latină şi justificarea ei indoeurop., cf. Skok, Arch. rom., III, 130. Ultimul sens este înv. Der. înot, adv. (înotînd), postverbal de la var. înv.; înot, s.n. (nataţie); înotător, adj. (care înoată); înotătoare, s.f. (aripioară a peştilor; colac de înotat); notăriţă, s.f. (pasăre acvatică, Phalaropus hiperboreus); notătoare, s.f. (plantă acvatică, Potamogeton natans).

Trimis de blaurb, 04.04.2008. Sursa: DER



ÎNOTÁ, înót, vb. I. intranz. 1. A pluti pe apă, înaintând cu ajutorul anumitor mişcări ritmice făcute cu mâinile şi cu picioarele. ♦ tranz. (Rar) A trece înot o apă. ♦ fig. A pluti, a se mişca într-un mediu. ♦ fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă). 2. fig. A fi cufundat în ceva; a fi cuprins, copleşit de ceva. ♦ A avea din abundenţă ceva. ♢ expr. A înota în miere = a-i merge foarte bine. – lat. innotare (= natare).

Trimis de gall, 21.08.2008. Sursa: DLRM