aur

ÁUR s.n. 1. Metal preţios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil şi ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză şi ca etalon al valorii) etc. ♦ fig. Lucru valoros, preţios. ♢ Aur alb = apă folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) ţiţei, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăţie vegetală. ♢ loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ♢ expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire şi strălucire a vieţii materiale şi culturale. (fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, aţă făcută din aur (1) sau imitând aurul şi folosită la cusut; p. ext. veşmânt ţesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăţie; fig. belşug. ♢ expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – lat. aurum.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



AUR NÉGRU s. v. cărbune, petrol, ţiţei.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



VARGĂ-DE-ÁUR s. v. splinuţă.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



áur s. n. (sil. a-ur); simb. Au

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



várgă-de-áur (bot.) s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ÁUR n. 1) Metal nobil, galben, strălucitor, maleabil şi ductil, din care se fac obiecte de podoabă. Inel de aur. ♢ aur negru cărbune de pământ. Epocă de aur perioadă de înflorire. 2) fig. Lucru de mare preţ (bani, avere, bogăţie). ♢ A înota în aur a fi foarte bogat. A cântări cu aur a plăti foarte scump pentru un lucru. [Sil. a-ur] /<lat. aurum

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



áur, s.m. – Metal preţios de culoare galbenă strălucitoare. – Istr. aur. lat. aurum (Puşcariu 170; Candrea-Dens., 118; REW 800; DAR); cf. alb. ar, it., sp. oro, engad., v. prov. aur, fr. or, port. ouro. Der. aura, vb. (rar, a auri); aurar, s.m. (meşter care lucrează obiecte de aur; ţigan care caută pepite de aur; odinioară munceau sub supravegherea marelui armaş, şi plăteau soţiei domnitorului un dram (3,38 gr.) de aur în chip de contribuţie anuală), pe care Puşcariu 171 şi DAR îl derivă direct din lat. aurārius (atrăgînd atenţia apoi că rezultatul normal ar fi *arar, Puşcariu, Lr., 18, a admis o analogie cu aur; este vorba mai probabil de o der. internă în rom., cu suf. de agent -ar); aurăreasă, s.f. (nevasta căutătorului de aur); aurărie, s.f. (activitate de aurar; aurire, poleire cu aur); aurel, adj. (aurit), cuvînt artificial, inventat probabil de Bolintineanu; auret, s.n. (obiecte de aur); auri, vb. (a acoperi cu un strat subţire de aur), pe care Puşcariu 172 şi DAR îl consideră drept reprezentant direct al lat. aurire; aurică, s.f. (pătlagină, Lantana Camara); auritură, s.f. (aurire); auriu, adj. (de culoarea aurului); auros, adj. (aurifer). – Der. neol. aurifer, adj.; auripigment, s.m.

Trimis de blaurb, 04.01.2007. Sursa: DER