- înger
- ÎNGER, îngeri, s.m. Fiinţă spirituală, cu aripi, înzestrată cu calităţi excepţionale (de bunătate, de frumuseţe), mediator între credincioşi şi Dumnezeu. ♢ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ♢ expr. Tare de înger = care nu se lasă uşor intimidat sau înduioşat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează uşor, lipsit de voinţă; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – lat. angelus.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Înger ≠ demon, dracTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonimeî́nger s. m., pl. î́ngeriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÎ́NGER îngeri m. 1) (în concepţiile religioase) Fiinţă supranaturală considerată ca fiind mediator între oameni şi divinitate. 2) fig. Persoană perfectă; om cu conştiinţa nepătată. ♢ Tare de înger care nu cedează cu uşurinţă; foarte rezistent. Slab de înger care se descurajează uşor; timid; fricos. /<lat. angelusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXîngér (î́ngeri), s.m. – 1. Fiinţă spirituală, cu aripi, mediator între creştini şi Dumnezeu. – 2. Garoafă (Dianthus barbatus). – 3. Caracter, fel de a fi, soi. – Mr., megl. ángil. lat. angelus (Puşcariu 851; Candrea-Dens., 859; REW 458a; DAR), cf. alb. engel, it. angelo, prov., cat., sp. angel, fr. ange, port. anjo. Ultimul sens se explică prin creaţia populară că firea fiecăruia depinde de îngerul său păzitor. În mr. şi megl., direct din ngr. ἀγγελος. – Der. îngerea, s.f. (plantă, Selinum carvifolia); îngeresc, adj. (angelic); îngereşte, adv. (în chip angelic, divin).Trimis de blaurb, 22.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.