îndura

ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. refl. A consimţi, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – lat. indurare (1 şi după fr. endurer).

Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98



ÎNDURÁ vb. 1. a pătimi, a păţi, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. şi reg.) a petrece, a târpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiţi. (Câte n-a îndura !) 2. v. ispăşi. 3. v. suporta. 4. a încerca, a suferi, a suporta. (A îndura multe nevoi.) 5. a se milostivi, (Olt.) a se mili, (înv.) a bineviea, a se milcui, a se milosârdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a îndura de el şi l-a iertat.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



îndurá vb., ind. prez. 1 sg. îndúr, 3 sg. şi pl. îndúră, perf. s. 1 sg. îndurái

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A ÎNDURÁ îndúr tranz. (suferinţe, greutăţi, dureri etc.) A răbda simţind inutilitatea protestului. /<lat. indurare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE ÎNDURÁ mă îndúr intranz. 1) A-şi manifesta mărinimia; a da dovadă de bunătate, de milă. 2) (la forma negativă) A nu-şi putea impune. 3) rar A cădea de acord cu sine însuşi; a-şi face o concesie. /<lat. indurare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



îndurá (îndúr, îndurát), vb. – 1. A face tare, a se întări. – 2. A suporta, a rezista. – 3. A suferi, a pătimi. – 4. (refl.) A consimţi, a îngădui, a tolera. – 5. A-i fi milă, a se milostivi. lat. indurāre "a se întări" (Puşcariu 825; Candrea-Dens., 857; REW 4386; DAR), alb. duroń, it. indurare "a se întări", fr. endurer "a suporta", sp. endurar. Explicaţia lui Philippide, Principii, 99, pe baza lat. *indolescĕre, este greşită. Evoluţia semantică a fost prost explicată. Tiktin consideră că sensul 2 se explică prin fr. DAR crede că o expresie ca nu te îndura "nu fi neîndurător" trebuie să fi fost interpretă ca îndură-te "ai milă" şi, de aici, printr-o evoluţie care pare contradictorie, sensul de "a se întări", alături de cel de "a avea milă". Aceeaşi opinie la Iordan, BL, IX, 67; în vreme ce Graur, BL, V, 66, crede că este vorba de o evoluţie pur balcanică. De fapt, semantismul oferă un perfect paralelism cu tratamentul romanic, cf. fr. endurer, sp. endurar şi cu răbda. Plecînd de la forma refl., "a se întări", înseamnă fireşte "a rezista mai bine", adică "a suporta fără să cedeze" (endurer, endurar). Trecerea de la "a suferi" la "a consimţi" apare în toate limbile. Se cuvine doar să adaugăm că evoluţia lui îndura merge mai departe decît cea din fr. sau sp., ca şi cea a lui răbda, s.v. Sensul 1 apare numai în propoziţii negative, şi este înv. Der. neîndurat, adj. (fără milă); îndurător, adj. (tolerant, răbdător, indulgent; milostiv, bun); neîndurător, adj. (intolerant); îndurătate (var. îndurătură, îndurăminte), s.f. (înv., milă, bunătate).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER