borş

BORŞ, borşuri, s.n. Zeamă acră preparată din tărâţe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă; p. ext. ciorbă preparată cu această zeamă. ♢ expr. A-i sufla (cuiva) în borş sau a sufla în borşul cuiva = a se amesteca (neîntrebat) în treburile cuiva. (fam.) A mânca borş = a minţi. A-i da (cuiva) borşul = a-i ţâşni cuiva sângele din nas. A se face borş = a se înfuria. ♦ (arg.) Sânge. – Din rus., ucr. borşci.

Trimis de valeriu, 21.03.2003. Sursa: DEX '98



borş s. n., pl. bórşuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BORŞ borşuri n. 1) Lichid cu gust acru, obţinut prin fermentarea în apă a tărâţelor de grâu opărite. 2) Fel de mâncare lichid, constând din fiertură de carne sau/şi de legume, înăcrită cu acest lichid (sau cu alt fel de acreală). ♢ A mânca (la) borş a minţi. A sufla în borşul cuiva a se amesteca nedorit în treburile cuiva. /<rus., ucr. boršţ

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



BORŞ, borşuri, s.n. 1. Lichid acru preparat din tărâţe de grâu şi de porumb, peste care se toarnă apă clocotită, lăsat apoi să fermenteze la 24-26 ºC, utilizat pentru acrit supele. 2. Supă tradiţională în ţările Europei de est, gătită cu legume diverse, cu sau fără carne sau peşte, acrită cu borş.

Trimis de gal, 13.09.2007. Sursa: DGE



borş (bórşuri), s.n. – 1. Zeamă acră preparată din fermentarea tărîţelor de grîu. – 2. Ciorbă preparată cu această zeamă. – 3. (arg.) sînge. Rut., rus. boršt (Miklosich, Slaw. Elem., 16). – Der. borşar, s.m. (poreclă dată soldaţilor); borşer, s.n. (vas în care fermentează borşul); borşi, vb. (a fermenta).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER