vlăguitor

VLĂGUITÓR, -OÁRE, vlăguitor, -oare, adj., s.m. şi f. 1. adj. Istovitor. 2. s.m. şi f. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. [pr.: -gu-i-] – Vlăgui + suf. -tor.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



VLĂGUITÓR adj. v. epuizant, extenuant, isto-vitor, obositor, trudnic.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



vlăguitór adj. m., s. m., pl. vlăguitóri; f. sg. şi pl. vlăguitoáre

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



VLĂGUIT//ÓR¹ vlăguitoroáre (vlăguitoróri, vlăguitoroáre) Care vlăguieşte; în stare să lipsească de puteri; istovitor. Muncă vlăguitoroare. /a vlăgui + suf. vlăguitortor

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



VLĂGUITÓR² vlăguitori m. Persoană specia-lizată în lucrări de vlăguire a pieilor într-o tăbăcărie. /a vlăgui + suf. vlăguitortor

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX