- vervă
- VÉRVĂ s.f. Însufleţire, avânt, imaginaţie, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăţie verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ♢ expr. A fi în (sau in) vervă = a) a fi însufleţit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artişti etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98VÉRVĂ s. 1. vioiciune, volubilitate. (Vorbea cu o vervă inepuizabilă.) 2. v. patos.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimevérvă s. f., g.-d. art. vérveiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficVÉRVĂ f. Imaginaţie şi fantezie în vorbire; bogăţie de expresii. Orator cu vervă. [G.-D. vervei] /<fr. verveTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXVÉRVĂ s.f. Însufleţire, bună dispoziţie; aflux verbal, bogăţie de idei care rezultă din această însufleţire. ♢ A fi în vervă = a fi însufleţit, avântat, volubil. [< fr. verve].Trimis de LauraGellner, 13.02.2006. Sursa: DNVÉRVĂ s. f. însufleţire, bună dispoziţie; aflux verbal. ♦ a fi în vervă = a fi însufleţit, avântat, volubil. (< fr. verve)Trimis de raduborza, 22.12.2008. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.