ursitor

ursitor: URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s.f. (În credinţele şi basmele populare). 1. adj. Care urseşte. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soţ (sau soţie) cuiva; ursit (1). 2. s.f. Fiinţă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului la naştere; ursită (3). 3. s.f. (înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; f. sg. şi pl. ursitoáre

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

URSIT//ÓR ursitoroáre (ursitoróri, ursitoroáre) (în superstiţii) Care urseşte; care hotărăşte soarta cuiva sau a ceva dinainte. /a ursi + suf. ursitortor

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Игры ⚽ Нужен реферат?

ursitór — adj. m., s. m., pl. ursitóri; f. sg. şi pl. ursitoáre … Romanian orthography
ursit — URSÍT, Ă, ursiţi, te, adj., s.f. (În credinţele şi basmele populare) 1. adj. (Despre viaţa, soarta etc. cuiva) Care a fost stabilit de mai înainte; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soţ (sau … Dicționar Român
ursi — URSÍ, ursesc, vb. IV. tranz. (În credinţele şi basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei fiinţe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo). Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa … Dicționar Român

Academic Dictionaries and Encyclopedias