- urs
- URS, urşi, s.m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roşcată, cu botul ascuţit şi cu coada scurtă (Ursus arctos). ♢ Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana albă, care trăieşte în regiunile arctice (Ursus maritimus). * expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poţi obţine. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (reg.) Boţ de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susţin talpa prispei la casele ţărăneşti. – lat. ursus.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98MIEREA-ÚRSULUI s. v. cuscrişor, melisă, omag, roiniţă, tătăneasă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeTALPA ÚRSULUI s. v. acantă, brânca-ursului, crucea-pământului, piedicuţă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeUNGHIA-ÚRSULUI s. v. spin.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeURS s. (zool.) 1. (Ursus) (glumeţ) moş Martin. 2. urs alb (Ursus maritimus) = urs polar; urs polar = urs alb.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeURS s. v. boţ, bulz, cocoloş, menghină.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeURSA-MÁRE s. v. carul-mare.Trimis de siveco, 02.04.2009. Sursa: SinonimeURSA-MÍCĂ s. v. carul-mic.Trimis de siveco, 05.11.2007. Sursa: SinonimeZIUA ÚRSULUI s. v. întâmpinarea domnului.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeciuboţíca-úrsului s. f.Trimis de siveco, 03.08.2006. Sursa: Dicţionar ortograficlába-úrsului (bot.) s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficmiérea-úrsului (bot.) s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficstrúgurii-úrsului s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficurs s. m., pl. urşiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÚrsa-Mícă s. pr. f. art.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficURS urşi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi şi masiv, cu blană deasă, de obicei de culoare brună, cu botul alungit şi coadă scurtă. ♢ urs alb (sau polar) urs cu blana albă răspândit în regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la urs a se aduna multă lume să privească ceva neobişnuit. De când avea ursul coadă din timpuri foarte îndepărtate. ursul nu joacă de voie, ci de nevoie constrângerea e necesară pentru acei care nu înţeleg de bună voie (că trebuie să facă ceva). Cum merge ursul la deal încet şi apăsat; greoi. Mierea-ursului plantă erbacee de pădure, având tulpina erectă, slab ramificată, cu frunze late, păroase şi cu flori mici, roşii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi şi mătăhălos. ♢ A trăi ca ursul în bârlog a evita societatea; a duce un mod de viaţă retras. 3) reg. Boţ de mămăligă cu brânză în mijloc; cocoloş; bulz. /<lat. ursusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXurs (-şi), s.m. – 1. Mamifer omnivor masiv cu botul ascuţit şi coada scurtă (Ursus arctos). – 2. (Mold.) Boţ de mămăligă cu brînză la mijloc. – 3. Strung, şurub. – 4. Stîlpul prispei. – 5. Un anumit joc în timpul priveghiurilor. – 6. Persoană ursuză, neprietenoasă. – Mr. ursu, megl., istr. urs. lat. ŭrsus (Puşcariu 1836; REW 9089), cf. it. orso (logud. ursu), prov. ors, fr. ours, cat. os, sp. oso. – Der. ursoaică, s.f. (femela ursului; coşul sobei; unul din cei patru stîlpi susţinători ai morii; arg., femeie uşoară); ursei (var. ursuleţ), s.m. (pui de urs); ursar, s.m. (ţigan care dresează urşi făcîndu-i să joace); ursărească, s.f. (dans popular); ursăreşte, adv. (ca ursarii); ursărime, s.f. (cartier de ţigani); ursăriţă, s.f. (nevastă de ursar); ursesc, adj. (de urs, se zice despre unele varietăţi de fructe); ursiu, adj. (brun); ursoi, adj. (brun; s.n., stîlpul morii); – Din rom. provine ngr. οὔρσα "femeie uşoară" (Meyer, Neugr. St., II, 77). Der. neol. (din fr.) ursă, s.f. (ursoaică); ursulină, s.f. (călugăriţă catolică dintr-un anumit ordin).Trimis de blaurb, 22.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.