une

ÚNE formă verbală v. LOC (I. 1.). Punct, porţiune determinată în spaţiu. ♢ loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemişcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeaşi bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. ♢ expr. Pe loc repaus = comandă militară indicând ieşirea din poziţia de nemişcare a soldatului şi adoptarea unei poziţii mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în faţa unui lucru de neînţeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ♢ expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emoţia, a se linişti; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecţie de bună-cuviinţă, a arăta cuiva ce se cuvine şi ce nu. (fam.) La loc comanda (sau mişcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziţii (sau asupra unei mişcări greşite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace şi încolo; b) din distanţă în distanţă, ici şi colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici şi colo, pe alocuri. [DEX '98]

Trimis de gall, 12.03.2008. Sursa: Neoficial