un

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumeşte obiectul neindividualizat în discuţie) Un prieten. ♢ (Accentuează noţiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ♢ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie şi mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparaţie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – lat. unus, una.

Trimis de valeriu, 02.04.2009. Sursa: DEX '98



díntr-un prep. + art. sau + num.

Trimis de siveco, 30.03.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



î́ntr-un prep. + art. sau + num.

Trimis de siveco, 13.11.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



príntr-o prep. + art. sau + num.

Trimis de siveco, 07.02.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



príntr-un prep. + art. sau + num.

Trimis de siveco, 24.11.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



un adj. m., g.-d. únui, pl. únii; f. sg. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. şi f. únor

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



un art. m., g.-d. únui; f. sg. o, g.-d. únei; pl. m. şi f. níşte, g.-d. únor

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



un num. m. cu valoare de adj., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



UN o (nişte) art. nehot. 1) (folosit înaintea unui substantiv comun, indică genul, numărul şi cazul acestuia şi îl prezintă ca nedeterminat, indefinit) Un oraş. O şcoală. 2) (folosit înaintea unui substantiv propriu, indică o asemănare cu persoana denumită de acest substantiv) Un Ion Creangă. O Marie Bieşu. /<lat. unus, una

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



un num. – 1. art. nedefinit: obiect neindividualizat. – 2. num.: primul număr în numărătoare. – 3. pron.: ţine locul unui subst. fără a indica în mod precis obiectul. – Mr., megl. un, ună, istr. un ur. lat. ūnus (Puşcariu 1808; REW 9075), cf. vegl. yoin, it., sp. uno, prov., fr., cat. un, port. hum. – Forma 1 şi 2 un, f. o; 3 unul, f. una. gen. unui(a), f. unei(a), pl. unor(a); a- paragogic este propriu pron., cf. acel. pron. se paote folosi ca adj. pentru a scoate în relief şi înseamnă "unicul, singurul": cf. cine poate lăsa păcatele, fără unul Dumnezeu? (Coresi). Forma f. una în funcţie de pron. nedef. n. înseamnă "ceva, un lucru nedefinit, o lovitură". Unele dintre expresiile cu un sînt balcanice, cf. unul şi acelaşi, ngr. είς ϰαì ỏ αὐτος; unul şi unul, ngr. ἔνας ϰ’ἔνας; una, ngr. μιά. Der. uni, vb. (a pune împreună, a asambla, a grupa), pe care Puşcariu 1814 îl reduce la lat. unire; uneală, s.f. (unire); unire, s.f. (acţiunea de a uni); unit, adj. (care formează un tot; s.m., persoană care aparţine bisericii greco-catolice, uniat); unime, s.f. (unitate); unicel (var. înv. unişor), adj. (unic). – Comp. unealtă, s.f. (sculă; utilaj), pare să fie rezultat din une-alte (Hasdeu, cuv. din Bătrîni, I, 276; Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 88; Tiktin; REW 382); unelti, vb. (a face, a făuri; a complota, a urzi intrigi); uneltitor, adj. (intrigant, care se ţine de intrigi); întruni, vb. (a reuni, a alătura); într’una, adv. (mereu); de-a una, adv. (înv., mereu) de unde totdeauna (var. întotdeauna), adv. (mereu); uneori, adv. (cîte o dată); desuni, vb. (a desface, a separa). cf. împreună, vreun. Der. neol. unic, adj., din fr. unique; unifica, vb., din fr. unifier; uniform, adj., din fr. uniforme; unison, s.n., din fr. unisson; unitate, s.f., din fr. unité; uniune, s.f., din fr. union; reuni, vb., din fr. réunir.

Trimis de blaurb, 16.04.2009. Sursa: DER