u

U¹ s.m. invar. A douăzeci şi şasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă² (8), rotunjită (2), din seria posterioară).

Trimis de gall, 13.04.2002. Sursa: DEX '98



U² interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamaţie care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (Însoţit de "iu") Strigăt (de voie bună) care însoţeşte chiuiturile. 3. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). – Onomatopee.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



U, u s. m. invar.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



u interj.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



U interj. 1) (se foloseşte prelungit pentru a exprima mirare, surpriză, indignare, regret, spaimă etc.). 2) (se foloseşte prelung pentru a reproduce urletul unor animale, mai ales al lupului, şuieratul trenului etc.). /Onomat.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



u³/uu interj.

Trimis de gall, 02.08.2006. Sursa: DOOM 2



u interj. – Strigăt care exprimă bucuria, teama, suferinţa sau simpla intenţie de a chema pe cineva. – var. iu, iui(iu). Creaţie expresivă, cf. Tiktin; Carstensen 32-3. cf. ua, interj. înv. sec. XVII, pare cultism din gr. ούα (Tiktin). – Der. ui, vb. (a hurui, a urla), cf. hui, vui; uet, s.n. (zbîrnîit, huruit), cf. vuet; u(i)e, s.f. (ciuhurez, Falco buteo).

Trimis de blaurb, 12.04.2009. Sursa: DER