- tărâţă
- TĂRẤŢĂ, tărâţe, s.f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliş al grăunţelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare şi separat de făină la cernut. ♢ expr. Scump la tărâţe şi ieftin la făină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (reg.) A face (pe cineva) tărâţe = a rupe în bucăţi, a omorî (pe cineva). (reg.) A se dedulci ca calul la tărâţe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguş (de lemn). 3. (reg.) Mătreaţă (a pielii). – Din bg. trici, scr. trice.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98TĂRÂŢĂ s. v. mătreaţă, pitiriazis, rumegătură, rumeguş.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetărâţă vb., ind. prez. 3 sg. tărâţeázăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografictărâţă s. f., pl. tărâţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTĂRÂŢ//Ă tărâţăe f. mai ales la pl. Produs secundar, provenit din învelişul boabelor de cereale măcinate, ales din făină prin cernere. ♢ Cine se amestecă (sau se bagă) în tărâţă, îl mănâncă porcii cine se întovărăşeşte cu oamenii necinstiţi, se alege cu neplăceri. /<sl. trice, bulg. trici, sb. triceTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.