- târg
- TÂRG, târguri, s.n. 1. Loc mai întins şi special amenajat într-un oraş sau la marginea unui oraş, unde se vând şi se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ♢ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradiţională, care are loc pe Muntele Găina, în Ţara Moţilor, şi cu care prilej tinerii îşi aleg adesea miresele. 2. Operaţie de vânzare şi cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operaţie de vânzare şi cumpărare; tocmeală, târguiala. ♢ loc. adv. La spartul târgului = la sfârşit de tot, târziu. ♢ expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva, o tranzacţie comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra preţului unei vânzâri sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preţ. ♦ (pop.) Învoială, acord, înţelegere. 3. Aşezare orăşenească (mai mică). ♦ (pop.) Centrul unui oraş; partea oraşului unde se află centrul comercial. – Din sl. trŭgŭ.Trimis de LauraGellner, 17.01.2009. Sursa: DEX '98TÂRG s. 1. v. piaţă. 2. bâlci, iarmaroc, (pop.) drăgaică, (înv.) zbor. (târgul de la Buzău.) 3. v. obor. 4. târguială, tocmeală, (rar) precupeţire, (reg.) tocmă. (târgul a ţinut mult.) 5. v. orăşel.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeTÂRG s. v. acord, aranjament, centru, combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, oraş, pact, tranzacţie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetârg s. n., pl. târguriTrimis de siveco, 13.03.2008. Sursa: Dicţionar ortograficTÂRG târguri n. 1) Loc special (de obicei într-o localitate) unde se vând şi se cumpără (zilnic sau în anumite zile) produse agricole sau industriale, vite etc.; piaţă. Zi de târg. 2) Desfacere sau achiziţionare de mărfuri în acest loc; operaţie de vânzare cumpărare. ♢ A veni la spartul târgului a veni la sfârşitul unei activităţi. A se ajunge cu târgul a se învoi cu preţul. A face (sau a încheia) târgul a cădea de acord asupra unei afaceri. 3) pop. Localitate de tip orăşenesc. 4) pop. Înţelegere în legătură cu ceva; învoială; acord. 5) înv. Parte a unui oraş unde era situat centrul comercial. /<sl. truguTrimis de siveco, 17.01.2009. Sursa: NODEXa ajunge la spartul târgului expr. a ajunge prea târziu (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)Trimis de blaurb, 04.03.2009. Sursa: Neoficialtîrg (-guri), s.n. – 1. Loc întins într-o localitate unde se vînd vite, cereale, lemne etc., obor. – 2. Contract, afacere încheiată. – 3. Piaţă, hală. – 4. Oraş, orăşel. – 5. Tranzacţie, vînzare-cumpărare. – 6. Învoială, înţelegere, discuţie, sume date şi primite. sl. trŭgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 401; Conev 77), cf. rus. torg "obor", alb. treg. Legătura cu un preromanic *terg (Lozovan, ZRPh., LXXXIII, 128 şi 134) este posibilă, dar nu pare suficient documentată. Prima organizare administrativă a tîrgurilor este cea a lui Alexandru Lăpuşneanu, în 1561. Der. tîrgar, s.m. (înv., zaraf, bancher; Trans., cumpărător, client); tîrgoveţ, s.m. (orăşean, locuitor al oraşului), din sl. trŭgovĭcĭ; tîrgoveaţă, s.f. (orăşeancă); tîrgoveţi, vb. refl. (a se face orăşean); tîrgui, vb. (a cumpăra; refl., a se tocmi, a discuta preţul; înv., a cădea la învoială), din sl. trŭgovati; tîrguială, s.f. (învoială; cumpărătură). De aici şi Tîrgovişte, numele unui oraş, vechea capitală a Munteniei, cf. bg. tèrgovište, şi expresia gură de Tîrgovişte "gură-rea", pe care Weigand, Jb., XVI, 76, o interpretează greşit pornind de la înţelesul Tîrgovişte "tîrg în general", cf. Tiktin; e sigur că acest cuvînt se folosea înainte ca nume comun, dar la fel de clar este că expresia se datorează reputaţiei de care se bucurau femeile din oraşul cu acelaşi nume.Trimis de blaurb, 17.03.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
