- tura
- TURÁ, turale, s.f. Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte şi pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Faţa monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura.Trimis de ana_zecheru, 18.04.2008. Sursa: DEX '98turá s. f., art. turáua, g.-d. art turálei; pl. turáleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTURÁ turale f. înv. 1) Monogramă a sultanului turc, care se imprima pe documente şi pe monede. 2) Imagine simbolică; emblemă. 3) Parte a unei monede, pe care este imprimată efigia. /<turc. turaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXTÚRA-: tura-vÚra interj. (se foloseşte pentru a reda pălăvrăgeala, vorba lungă şi fără rost). ♢ Ce mai tura-vura ce mai vorbă în zadar. /Onomat.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXTURÁ2, turéz, vb. I. tranz. A mări turaţia unui motor. (< turaţie)Trimis de tavi, 20.10.2006. Sursa: MDNturá (-ále), s.f. – 1. Monogramă a sultanului. – 2. Semnătură, parafă. – 3. Faţa monedei turceşti, corespunzătoare monogramei sultanului. – 4. Joc de noroc în care se ghiceşte pe ce parte va cădea moneda, rişcă. – Mr. dură. tc. tura (Şeineanu, II, 368; Lokotsch 2100; Ronzevalle 117), cf. ngr. τουρᾶς , bg. tura. – Der. turaliu, adj. (prevăzut cu monograma imperială), din tc. turali.Trimis de blaurb, 09.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.