- tun
- TUN, tunuri, s.n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanţă mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ♢ expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reuşeşte să fugă (scăpând de o situaţie neplăcută). (Poţi) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc şi nu se trezeşte uşor sau despre un loc unde nu se află nici o fiinţă vie. ♢ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acţiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A îngheţat tun. Sănătos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeaşi viteză. 3. (înv. şi pop.) Tunet. – lat. tonus.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98TUN s. (mil.) (reg.) top, (înv.) puşcă, (înv., în Mold. şi Bucov.) harmată. (Trage cu tunul.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeTUN s. v. tunet.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetun s. n., pl. túnuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTUN tunuri n. Armă de artilerie care aruncă proiectile grele la mare distanţă. tun antiaerian. /v. a tunaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXTUN, túnuri, s.n. tun 4. (arg.) Afacere ilegală (escrocherie, furt, spargere etc.) de proporţii, cu mari sume puse în joc şi cu beneficii considerabile pentru participanţi. [R. Zafiu – Diversitate stilistică în româna actuală]Trimis de tavi, 26.05.2006. Sursa: Neoficial
Dicționar Român. 2013.