- blanc
- BLANC1 s.n. 1. Piele tăbăcită, suplă şi elastică, folosită în marochinărie. 2. Fâşie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. – Din germ. Blank.Trimis de paula, 20.08.2002. Sursa: DEX '98BLANC2, blancuri, s.n. Spaţiu alb care desparte două cuvinte tipărite. – Din fr. blanc.Trimis de paula, 20.08.2002. Sursa: DEX '98BLANC s. (tipogr.) albitură. (blancul completează spaţiile albe dintre cuvinte.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeblanc (piele tăbăcită, material insensibil) s. n., pl. bláncuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficblanc (spaţiu alb) s. n., pl. bláncuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBLANC1 s.n. 1. Piele tăbăcită vegetal, colorată sau cu faţa naturală, folosită pentru curelărie, harnaşamente şi articole tehnice. 2. Fâşie de material insensibil care apără capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. [< germ. Blank].Trimis de LauraGellner, 11.03.2006. Sursa: DNBLANC2 s.n. 1. (Poligr.) Spaţiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. Pauză albă şi tremurătoare care apare uneori la emisiunile de televiziune, dând senzaţia că "s-a rupt filmul". [< fr. blanc].Trimis de LauraGellner, 11.03.2006. Sursa: DNBLANC1 s. n. 1. piele tăbăcită, suplă şi elastică, (colorată) pentru curelărie, harnaşamente şi articole tehnice. 2. fâşie de material insensibil care protejează capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. (< germ. Blank)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNBLANC2 s. n. 1. spaţiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. (inform.) zonă dintr-un suport de date care nu conţine înregistrări. 3. pauză albă şi tremurătoare care apare uneori în emisiunile tv. (< fr. blanc)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.