- tuli
- TULÍ, tulesc, vb. IV. tranz. (pop. şi fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede şi pe furiş), a o şterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (şi repede)! fugi! şterge-o! întinde-o! [imper. şi: tule, tulea] – Din bg. tulja, scr. tuliti.Trimis de LauraGellner, 01.07.2004. Sursa: DEX '98TULÍ vb. v. căra, fugi.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetulí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tulésc, imperf. 3 sg. tuleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tuleáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA TUL//Í tuliésc intranz. pop. fam.: A o tuli la (sau de) fugă (sau la sănătoasa) a pleca repede de undeva; a o lua la fugă. /<bulg. tulja, sb. tuliti, ucr. tulytyTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXtulí2, tulésc, vb. IV (înv. şi reg.) 1. a se ascunde, a se adăposti. 2. a porni, a coborî (turmele).Trimis de blaurb, 16.03.2007. Sursa: DARtulí (-lésc, -ít), vb. refl. – A se ascunde, a se adăposti. sl. tuliti "a strînge, a înghesui", cu sensul lui zatuliti "a ascunde", cf. bg. (za)tulja "a ascunde", rut. tulyty sja (Cihac, II, 426). Deşi dicţionarele îl confundă cu cuvîntul următor, credem că e vorba de o simplă omonimie. cf. pituli.Trimis de blaurb, 07.04.2009. Sursa: DERtulí (-lésc, -ít), vb. – 1. A coborî, a veni la vale din munţi, a veni în jos. – 2. A se duce, a merge. – 3. A fugi, a o şterge. Origine îndoielnică. Pare să provină din sl. tulŭ "fluier; ţeavă; sul", cf. tulnic, sau din sb. tuliti "a urla", care poate au aceeaşi origine, dar explicaţia semantică este dificilă. Eset evident că există o legătură între ideea de "a coborî" şi cea de "a face zgomot", căci aceeaşi dualitate apare în "a tuna, a ţipa" şi "a urla"; dar punctul de plecare al acestei asocieri nu s-a explicat suficient. După Puşcariu, Dacor., V, 420-5, ar trebui pornit de la ideea de zgomot făcut de pietrele trase de un curent. Puşcariu, Lr., 163, sugerează ideea coborîrii păstorilor sunînd din bucium. Această indicaţie din urmă pare mai sigură. Ciobanii sau văcarii îşi petrec ziua în munţi şi coboară în sat pe înserat, anunţîndu-se în prealabil printr-un semnal de tulnic sau de bucium care indică că vor sosi în curînd. Este posibil să se fi ajuns astfel la o echivalenţă între ideea de "a suna din bucium" şi cea de "a coborî", datorită confuziei dintre acţiunea reală şi simbolul său; dar este însă ciudat, în acest caz, că "a buciuma" nu are şi sensul acesta. Tulai, interj. (se foloseşte pentru a cere ajutor; exprimă ideea de fugă grăbită), cuvînt care se foloseşte numai în Trans. şi Banat, pare să provină din aceeaşi sursă, deşi der. nu este clară; legătura cu mag. tolvaj "bandit" (Candrea) nici atît.Trimis de blaurb, 08.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
