tufă

TÚFĂ, tufe, s.f. 1. Arbust cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ♢ expr. (fam.) Tufă (de Veneţia) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ fig. Păr mult şi des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (reg.) Bâtă, ciomag. – lat. tufa.

Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98



TÚFĂ s. (reg.) târşar, (Bucov., Maram. şi Transilv.) corci. (O tufă de scaieţi.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



TÚFĂ s. v. alun, bâtă, ciomag, claie, măciucă, tufan.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



túfă s. f., g.-d. art. túfei; pl. túfe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TÚF//Ă tufăe f. 1) Arbust cu ramuri dese care cresc de la baza tulpinii. 2) Grup de tulpini ierboase care cresc din aceeaşi rădăcină. ♢ tufă (de Veneţia) nimic; nici urmă. Sărac tufă foarte sărac. /<lat. tufa

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



túfă (-fe), s.f. – 1. Arbust, grup de lăstari. – 2. Mărăciniş, tufiş de mure, hăţiş. – 3. Alun. – 4. Plantă (Quercus pubescens). – 5. Nimic, absenţă, lipsă de. – Mr. tufă, megl. tufcă. lat. tufa, cf. ngr. τύφη (Puşcariu 1769; Philippide, II, 656; REW 8973), v. germ. thûfas (Puşcariu, Lr., 273); cf. alb. tufë, ngr. τοῦφα (ar putea proveni din rom.), sard. tuvu, fr. touffe. Legătura dintre alb. şi gotic (Jokl, Festchrift 57 Versamml. dt. Philologen, 1929) este extrem de improbabilâ. Ultimul sens nu este clar; şi explicaţia lui Tiktin, bazată pe gr. τῦφος, cf. it. tuf(f)o, sp. tufo, pare insuficientă. Poate este o reducere a lui tuflă, cf. tufli. Der. stuf, s.n. (trestie, Phragmites communis; mănunchi, smoc, hăţiş, mărăciniş; încîlcitură, claie, păr dezordonat), cu s- expresiv (după Cihac, II, 378, din sl. žukŭ "pipirig", după Roesler 566, din gr. τύφη; după Candrea, din acelaşi cuvînt gr. contaminat cu lat. stypa); tufan, s.m. (plante, Quercus pubescens, Q. pedunculata; trunchi, par); (s)tufar, s.m. (arbust; mărăciniş); tufănică (var. tufănea), s.f. (crizantemă, Chrysanthemum indicum; C. sinense); tufărie, s.f. (trestiiş; claie de păr; hălăciugă); tufăriş, s.n. (pădurice, desiş); stufăriş, s.n. (trestiiş); (s)tufiş, s.n. (mărăciniş, hăţiş); (s)tufos, adj. (foios, des; încîlcit); stufui, vb. (a pune lese la); întufoşa, vb. refl. (a creşte ramurile, a se dezvolta un copas sau un arbust). – Din rom. pare să provină ngr. τοῦφα (Murnu 44; după Meyer, Neugr. St., IV, 66, din lat.), bg. tufa (Romanski 130; Capidan, Raporturile, 213), şi poate alb. tufë.

Trimis de blaurb, 06.04.2009. Sursa: DER