- tu
- PER TÚ adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva "tu" când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. După germ. per du.Trimis de oprocopiuc, 13.03.2004. Sursa: DEX '98TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ţine locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcţie de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu şcoală, tu studii, şi el un golan. ♢ expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aştepta să fie. 2. (La dativ, în formele ţie, îţi, ţi, -ţi, ţi-) Nu ţi-l dau. ♢ (Cu funcţie de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ţi gura! ♢ (Cu funcţie atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ţi vezi mama. ♢ (Impersonal) Ţi-ai găsit! ♢ (Cu valoare de dativ etic) Ţi le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ♢ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezeşti? ♢ (Impersonal) Ia te uită la el! ♢ (Precedat de prepoziţii, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care priveşti încoace! 5. (Urmat de "unul", "una", la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu ştii. [dat. ţie, îţi, ţi, -ţi, ţi-; acuz. tine, te, -te, te-] – lat. tu.Trimis de dante, 01.07.2004. Sursa: DEX '98TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. şi fam.) mata. (tu ce spui?)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeper tú prep. + pr.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografictu pr., d. acc. ţíe, neacc. îţi, ţi, ţi-, -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne, neacc. te, te-, -te (intreabă-te), -te- (vedea-te-aş )Trimis de siveco, 05.03.2008. Sursa: Dicţionar ortograficTU pron. pers. pers. II sing. (ţie, îţi, ţi, (pe) tine, te) 1) (indică persoana către care se adresează vorbitorul) tu înveţi. ♢ Nici tu cal, nici tu căruţă nimic. 2) (formele de dativ înaintea unui verb au valoare posesivă) Îţi scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ şi acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te frământă zi şi noapte. 4) (se foloseşte cu valoare personală generalizatoare) Ia te uită ce s-a întâmplat. /<lat. tuTrimis de siveco, 29.03.2008. Sursa: NODEXtu pr., d. acc. ţie, neacc. îţi, ţi (ţi se dă), ţi- (ţi-a dat, ţi-l dă), -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aş)Trimis de Laura-ana, 23.05.2007. Sursa: DOOM 2tu pron. – pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. lat. tū (Puşcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. dat. ţie, forma atonă (î)ţi, Mold. ţia (istr. a ţie); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca şi în cazul lui -mi, -ţi, enclitic înlocuieşte adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îţi văd mîna › văd mîna-ţi, şi prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ţi mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îţi se foloseşte şi ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer.Trimis de blaurb, 05.04.2009. Sursa: DERtu adv. – Se foloseşte ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de "nici măcar, nici cel puţin". sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezenţa dat, etic.Trimis de blaurb, 05.04.2009. Sursa: DERtu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creaţie expresivă, proprie limbajului copiilor; se foloseşte mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s.n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s.f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s.n. (Trans., bucium mic); tutuc, s.n. (lemn, scurtătură), în Olt. şi Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk "obstacol"); tutuluş, s.m. (Munt., lemn, trunchi).Trimis de blaurb, 05.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.