troian

TROIÁN¹, troiene, s.n. 1. Îngrămădire mare de zăpadă adusă de vânt şi aşezată în formă de valuri sau de dune; nămete. ♦ p. gener. Morman, grămadă. 2. Întăritură primitivă făcută de popoarele antice, constând dintr-un dig lung de pământ, cu şanţ de apărare. [pr.: tro-ian] – Probabil din sl. trojanŭ.

Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TROIÁN², -Ă, troieni, -e, adj., s.m. şi f. 1. adj. Care aparţine Troiei, privitor la Troia, din (sau de la) Troia. ♢ Calul troian = a) uriaş cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian şi în care aceştia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea (submina) cuiva. 2. s.m. şi f. Locuitor al Troiei. [pr.: tro-ian] – Troia (n.pr.) + suf. -ean.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TROIÁN s. v. nămete.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



TROIÁN s. v. grămadă, maldăr, morman, movilă, purcoi.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



troián adj. m., (persoană) s. m., pl. troiéni; f. sg. troiánă, pl. troiéne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



troián (nămete) s. n., pl. troiéne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TRO//IÁN¹ troianiéne n. 1) Strat gros de zăpadă adunată de vânt şi dispus în formă de val; nămete. 2) pop. Grămadă de obiecte aruncate în dezordine; vraf. troian de frunze. 3) înv. Întăritură primitivă, formată dintr-un val de pământ cu şanţ de apărare. /Din Troian n. pr.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TRO//IÁN² troianiéni m. ist. Persoană care făcea parte din populaţia de bază a Troiei. /Din Troian n. pr.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TRO//IÁN³ troianiánă (troianiéni, troianiéne) ist. Care aparţine Troiei sau populaţiei ei; din Troia. Războiul troian. ♢ Cal troian a) cal mare de lemn în care, conform legendei, s-au ascuns oştenii care asediau Troia pentru a pătrunde în cetate şi a deschide porţile asediatorilor; b) dar făcut unui duşman pentru a-l prinde în cursă. /Din Troian n. pr.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TROIÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Troia. II. adj. referitor la Troia. o calul troian = a) cal uriaş de lemn construit de ahei după sfatul lui Ulise, care, introdus în Troia cu războinicii ascunşi în el, a pricinuit căderea cetăţii. b) mijloc perfid folosit de cineva pentru a submina situaţia sau acţiunile cuiva. (< lat. troianus)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



troián (-iéne), s.n. – 1. Dig de protecţie săpat într-o perioadă nedeterminată de-a lungul unei linii aproximativ paralele cu lunca Dunării, atribuit greşit împăratului Traian. – 2. Cantitate mare de zăpăadă, nămete, noian. – 3. Grămadă, morman, teanc. – 4. (Olt.) Potecă într-o fîneaţă. – 5. (Olt.) Urma saniei pe zăpadă. sl. trojanŭ (Cihac, II, 423; Şeineanu, Semasiol., 179; Tiktin), cf. sb. trojan. Der. directă din lat. Trāĭānus (Tagliavini, Arch. rom., XII, 218) nu este posibilă fonetic. Apare în doc. din sec. XV. Amintirea lui Traian nu s-a păstrat în obiceiurile populare rom.; şi că numele său s-ar fi perpetuat în sl. în legătură cu această construcţie defensivă, nu este semnificativ, căci este vorba de o tradiţie fără temei şi cu siguranţă tîrzie. – Der. tro(i)eni, vb. (a se îngrămdi zăpada; a fi drumurile blocate de zăpadă).

Trimis de blaurb, 03.04.2009. Sursa: DER