triumfare

TRIUMFÁRE s.f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruinţă strălucită. [pr.: tri-um-] – v. triumfa.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



triumfáre s. f. (sil. tri-um-), g.-d. art. triumfării

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TRIUMFÁRE s.f. (Rar) Faptul de a triumfa; izbândă strălucită. [< triumfa].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN