- triumf
- TRIÚMF, triumfuri, s.n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraş a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi şi însoţit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei şi prizonierii făcuţi în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ♢ expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe braţe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruinţă de mare prestigiu; fig. succes moral, reuşită, izbândă deosebită. [pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.Trimis de LauraGellner, 01.07.2004. Sursa: DEX '98Triumf ≠ înfrângereTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonimetriúmf s. n., pl. triúmfuri (sil. tri-um-)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTRIÚMF triumfuri n. 1) (în Roma antică) Onoare acordată unui conducător de oşti care a repurtat o victorie strălucită. ♢ Car de triumf car împodobit în care era purtat biruitorul; car triumfal. 2) Victorie strălucită. 3) fig. Succes decisiv; reuşită mare. 4) Sentiment de mare satisfacţie generat de o mare reuşită. [Sil. tri-umf] /<lat. triumphus, fr. triompheTrimis de siveco, 28.02.2009. Sursa: NODEXTRIÚMF s.n. 1. Celebrare a victoriei în vechea Romă, constând din intrarea solemnă în oraş a generalului biruitor, însoţit de armata sa, de captivi şi de prăzile făcute. 2. Victorie, biruinţă; (fig.) succes moral, reuşită, izbândă. [pron. tri-umf. / < lat. triumphus, cf. fr. triomphe].Trimis de LauraGellner, 20.06.2007. Sursa: DNTRIÚMF s. n. 1. celebrare a victoriei în Roma antică, din intrarea solemnă în oraş a generalului biruitor, însoţit de armata sa, de captivi şi de prăzile făcute. 2. victorie, biruinţă (în război). 3. (fig.) succes moral, reuşită, izbândă. (< lat. triumphare, fr. triumphe)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNtriúmf (-furi), s.f. – Victorie în război, succes moral, fală. lat. triumphus (sec. XIX). – Der. triumfa, vb., din lat. triumphare; triumfal, adj., după fr. triomphal, lat. triumphalis; triumfător, adj. (care triumfă); tromf, s.n. (triumf, în anumite jocuri de cărţi), înv., din mag. tromf ‹ germ. Trumpf (Scriban).Trimis de blaurb, 03.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.