tranzienţă

TRANZIÉNŢĂ s.f. 1. (livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (2); efemeritate. 2. (fil.) Devenire continuă a realităţii ce impune o permanentă adaptare a omului la mutaţiile intervenite. [pr.: -zi-en- – Scris şi: transienţă] – După engl. transience.

Trimis de ionel_bufu, 13.07.2006. Sursa: DEX '98



tranziénţă s. f., pl. tranziénţe

Trimis de siveco, 02.06.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



TRANZIÉNŢĂ s.f. (Liv.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient; efemeritate. ♦ Termen folosit în diferite discipline sociale semnificând caracterul instabil, continua devenire a relaţiilor omului cu realitatea înconjurătoare, viteza de modificare a acestor relaţii şi de adaptare a omului la noile relaţii. [pron. -zi-en-, var. transienţă s.f. / cf. it. transienza].

Trimis de LauraGellner, 11.06.2007. Sursa: DN



TRANZIÉNŢĂ s. f. 1. caracterul a ceea ce este tranzient; efemeritate. 2. devenire continuă a realităţii, care impune o permanentă modificare a relaţiilor omului cu realitatea înconjurătoare, o adaptare a acestor relaţii şi a omului la noile condiţii. (< engl. transience)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN