tor

TOR, toruri, s.n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.

Trimis de LauraGellner, 28.06.2004. Sursa: DEX '98



TOR s. v. tizic.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



tor (geom., arhit.) s. n., pl. tóruri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TOR toruri n. 1) Corp geometric obţinut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe de pe planul cercului, dar care nu trece prin centrul acestuia. 2) arhit. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. /<fr. tore

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TOR¹ s.n. 1. Corp solid obţinut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul său, dar care nu trece prin centrul cercului; toroidă. 2. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. [< fr. tore, cf. lat. torus – coardă].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



TOR² s.n. (Franţuzism) Neplăcere, nemulţumire; pagubă, prejudiciu. [pl. -ruri. / < fr. tort].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



tor s.n. (reg.) 1. tizic. 2. torişte. 3. leşie care rămâne după ce s-a scos săpunul.

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DAR



TOR¹ s. n. 1. toroid (2). 2. mulură convexă cu profil semicircular, la baza sau la capitelul unei coloane, la ancadramente. (< fr. tore)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



-TÓR², -TOÁRE suf. "(cel) care face", "nume de agent", "practicant al unei meserii". (< fr. -teur, -trice, cf. lat. -torem, -tricem)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



tor s.n. – Tizic. bg. tor (Candrea). – În Olt. şi Banat. – Der. torină, s.f. (Olt., tizic), din sb. torina; torişte (var. turişte), s.f. (Olt., tizic; Trans., loc unde mănîncă oile, torină); storişte, s.f. (loc de întîlnire, de şedere a vitelor sau cerbilor), bg. torište; torofină (var. torohină), s.f. (resturi de seminţe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu boştină, în Munt.; toreni, vb. (Banat, a îngrăşa solul, a gunoi); (s)truşnic, s.m. (turtă, reziduuri de seminţe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *(s)toruşnic (după Candrea, în legătură cu sb. trušni "de tărîţe"); turiţă, s.f. (scai mărunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioară, s.f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s.m. (plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin şi Candrea, formaţie artificială care porneşte de la numele ştiinţific).

Trimis de blaurb, 25.03.2009. Sursa: DER