- titulatură
- TITULATÚRĂ, titulaturi, s.f. 1. Modul de a se intitula al cuiva sau a ceva. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituţie etc. – Din fr. titulature.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98TITULATÚRĂ s. v. denumire, nume, numire.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetitulatúră s. f., g.-d. art. titulatúrii; pl. titulatúriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTITULATÚR//Ă titulaturăi f. 1) Mod de intitulare a unei persoane într-o instituţie. titulatură de director. 2) Totalitate a titlurilor pe care le deţine cineva. 3) Funcţie, post sau rang pe care îl ocupă cineva. /<fr. titulature, germ. TitulaturTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXTITULATÚRĂ s.f. 1. Mod de a (se) intitula. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte cineva; titlu (1). [< germ. Titulatur].Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DNTITULATÚRĂ s. f. mod de a (se) intitula; totalitatea titlurilor pe care le are o persoană, o lucrare etc. (< fr. titulature, germ. Titulatur)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.