tir

TIR¹ s.n. 1. Ramură sportivă practică cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri şi calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la ţintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre ţintă. Armă cu tir lung. 3. Tragere la ţintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir.

Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98



TIR², tiruri, s.n. Autocamion de mare tonaj pentru transportul internaţional de mărfuri. – Din iniţialele t[ransport] i[nternaţional] r[utier].

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



tir s. n., pl. tíruri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TIR tiruri n. 1) Gen de sport constând din probe de tragere la ţintă (cu pistolul, cu arma sau cu arcul). 2) Loc unde se fac exerciţii de tragere la ţintă. /<fr. tir

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TIR s.n. 1. Sportul tragerii la ţintă cu arcul, arbaleta ori cu o armă de foc sau cu aer comprimat. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul. [< fr. tir].

Trimis de LauraGellner, 09.06.2007. Sursa: DN



TIR¹ s. n. 1. tragere (la ţintă) cu o armă de foc. 2. sportul tragerii la ţintă. (< fr. tir)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



TIR² s. n. autocamion de mare tonaj pentru transportul internaţional de mărfuri. (< t/ransport/ + i/nternaţional/ + r/utier/)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



tir adv. – Aşa, bine (se foloseşte în corelaţie cu el înşuşi: tir ... tir, cum ... aşa şi). sb. ter "şi" (Tiktin).

Trimis de blaurb, 16.03.2009. Sursa: DER



tir (-ruri), s.n. – Tragere cu arma. fr. tir. – Der. tiraj, s.n., din fr. tirage; tiralior, s.m., din fr. tirailleur. Tiră, s.f. (arg., şleahtă, bandă de hoţi) pare să aibă aceeaşi origine, cf. fr. tire "pungăşie".

Trimis de blaurb, 16.03.2009. Sursa: DER