tipic

TIPÍC¹, tipicuri, s.n. 1. Formulă obişnuită, stereotipă; obicei, tradiţie, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din sl. tipikŭ.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TÍPIC², -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esenţa realităţii. – Din fr. typique, lat. typicus.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



Tipic ≠ atipic, necaracteristic, netipic

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



TÍPIC adj. 1. v. caracteristic. 2. v. reprezentativ.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



TIPÍC s. 1. v. uzanţă. 2. v. ceremonial. 3. v. canon. 4. canon, lege, normă, regulă. (Un tipic al artei clasice.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



típic adj. m., pl. típici; f. sg. típică, pl. típice

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



tipíc s. n., pl. tipícuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TIPÍC tipicuri n. 1) Carte care conţine regulile de oficiere a serviciului divin. 2) Fiecare dintre regulile de oficiere a slujbei religioase cuprinse în această carte. /<sl. tipiku, ngr. tipikón, fr. tipique

Trimis de siveco, 16.12.2008. Sursa: NODEX



TÍPIC¹ tipicuri n. 1) Caracter specific. 2) An-samblu de proprietăţi specifice unui fenomen artistic sau unui personaj literar prin intermediul cărora se exprimă în artă esenţa realităţii. /<fr. typique

Trimis de siveco, 20.02.2009. Sursa: NODEX



TÍPI//C² tipiccă (tipicci, tipicce) Care întruneşte trăsăturile ce individualizează; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz tipic. /<fr. ti-pique

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TÍPIC, -Ă Care are, care prezintă particularităţile proprii unui tip; caracteristic, specific. // s.n. Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esenţa realităţii. [cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus].

Trimis de LauraGellner, 09.06.2007. Sursa: DN



TÍPIC, -Ă I. adj. care prezintă particularităţile proprii unui tip; caracteristic, specific. II. s. n. 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esenţa realităţii. (< fr. typique, lat. typicus)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



tipíc (-ce), s.n. – 1. Ritual. – 2. Formular. – 3. Regulă, normă, formă stabilită. – Mr. tipicó. ngr. τυπιϰόν, cf. sl. tipikŭ (Tiktin; cf. Vasmer, gr., 142). – Der. tipicar, adj. (formalist, maniac); tipicărie, s.f. (manie); tipicale, s.f. (ore liturgice aşezate între şase şi nouă), din gr. τυπιϰά; tipicui, vb. (a prescrie, a prevedea).

Trimis de blaurb, 15.03.2009. Sursa: DER