tilincă

TILÍNCĂ, tilinci, s.f. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu fluierul, dar fără găuri laterale, făcut din scoarţă de paltin, răchită, tei etc. [var.: tilíngă s.f] – cf. t i l i n c .

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TILÍNCĂ s. (muz.) (Olt.) tutelcă. (Cântă din tilincă.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



tilíncă s. f., g.-d. art. tilíncii; pl. tilínci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TILÍN//CĂ tilincăci f. Instrument muzical popular de suflat, de forma unui fluier, fără găuri laterale, care emite sunete acute. [G.-D. tilincii] /cf. tilinc

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



tilíncă, tilínci, s.f. (pop.) 1. fluier din coajă de tei, de paltin, din soc ori din salcie, fără găuri; şuierătoare. 2. clopoţel la oi, la vite. 3. groapa fântânii.

Trimis de blaurb, 12.03.2007. Sursa: DAR



tilíncă (-ci), s.f. – 1. Clopoţel. – 2. Fluier, trişcă. – var. telincă, titili(n)c(ă), (ti)tilingă, Trans. pipilincă. Creaţie expresivă, cf. talangă, sp. tilin. – Der. tilinca (var. telinca), vb. (a cînta din tilincă; a suna tilinca). Mag. tilinka, pe care Cihac, II, 533, îl propune ca etimon al rom. şi rut. tylynka provin din rom. – cf. tilişcă, trişcă.

Trimis de blaurb, 10.03.2009. Sursa: DER