- tic
- TIC1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc., tic-tac. – Onomatopee.Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98TIC2, ticuri, s.n. Mişcare convulsivă, bruscă, spasmodică şi repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor muşchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconştient. – Din fr. tic.Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98TIC s. v. bot, cioc, rât.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetic interj.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografictic-tíc (tic, tíc) interj.Trimis de siveco, 13.07.2007. Sursa: Dicţionar ortografictic s. n., pl. tícuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTIC1 interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda sunetul ritmic al ceasornicului). /Onomat.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXTIC2 ticuri n. 1) Contracţie musculară involuntară şi repetată, provocată de tulburări organice sau funcţionale ale sistemului nervos. 2) Deprindere supărătoare sau ridicolă care se manifestă în mod involuntar. /<fr. tic, germ. TickTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXtic2, tícuri, s.n. (reg.) 1. putină (de brânză). 2. putinei. 3. oală de lapte, brânză. 4. lădiţă, cutie de lemn.Trimis de blaurb, 09.03.2007. Sursa: DARTIC s.n. Mişcare convulsivă şi repetată rezultată din contractarea involuntară a unor muşchi; deprindere, mai mult sau mai puţin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconştient. [< fr. tic].Trimis de LauraGellner, 08.06.2007. Sursa: DNTIC s. n. 1. mişcare convulsivă şi repetată din contractarea involuntară a unor muşchi. 2. deprindere, mai mult sau mai puţin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconştient. 3. tic verbal = cuvânt, expresie care revine inconştient, inutil şi supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< fr. tic)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNtic interj. – Exprimă ideea de mişcare ritmică sau de pulsaţie. – var. tîc(a), tica (-tica), tic-tac. Creaţie expresivă, cf. tac, pic, germ. ticken, rus. tikati; ultima var. reproduce fr. tic-tac. – Der. tic, s.n. (Banat, cioc; Olt., bot), pentru al cărui semantism cf. cioc; ticăi (var. tăcăi, tîcîi), vb. (a pulsa, a palpita), cf. tăcăi ‹ tac; tîcîială, s.f. (bătaie); ticăi (var. înv. ticăci), vb. (a lucra încet şi fără spor, a rasoli; a se desface, a se fărîmiţa; refl., a suferi, a se chinui, a se zbuciuma, a se frămînta), cf. mogăi (după Cihac, II, 408, din sl. tykati "a înţepa", după Graur 192, se leagă de ţig. tika "sărăcie", tikalo "ticălos"); ticăit, adj. (lent, calm, amorţit; sărac, nenorocit); ticăinţă (var. ticăiţie), s.f. (mizerie, suferinţă, chin), se.c XVII, înv.; ticăitură, s.f. (bătaie uşoară); ticală, s.f. (înv., mizerie, nenorocire), cu l expresiv; ticălos, adj. (mizerabil, nenorocit; pervers, rău); ticăloşi, vb. (înv., a fi de plîns, a se nenoroci; a perverti, a se netrebnici, a corupe, a prostitua; refl., a se perverti, a decădea); ticăloşie (var. ticăloşenie), s.f. (mizerie, sărăcie; nelegiuire, perfidie, perversitate); ticăloşeşte, adv. (mizerabil). ţig. tika, tikalo trebuie să provină din rom.Trimis de blaurb, 08.03.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.